A apărut lucrarea "Ghid Turistic al Staţiunii Voineasa" - CD multimedia interactiv

duminică, 14 iunie 2009

A apărut lucrarea "Ghid Turistic al Staţiunii Voineasa" - CD multimedia interactiv

A apărut lucrarea “Ghid Turistic al Staţiunii Voineasa – CD interactiv”, care se doreşte a fi o călăuză utilă pentru toate categoriile de turişti poposiţi vremelnic pe aceste meleaguri româneşti, unde ospitalitatea oamenilor şi frumuseţile naturii sunt la ele acasă.

Acest ghid turistic vine în sprijinul turistului, a celui dornic de cunoaştere a uneia dintre zonele de interes turistic repezentative ale României, Bazinul Superior al Lotrului, areal care se confundă cu teritoriul comunei Voineasa.

Amintim o serie de obiective ce merită văzute în cuprinsul ghidului turistic – Voineasa. În prefaţa ghidului se face o prezentare geografică a zonei, împreună cu traseele turistice pe care le puteţi urma. Aveti şansa de a afla din acest ghid ce monumente turistice, cultural-istorice şi tehnico-economice puteţi vizita. Aveţi de unde alege, daca decideţi să petreceţi mai mult timp la Voineasa, ghidul venind în spijinul dumneavoastră cu o ofertă turistică foarte variată si, evident, actualizata. Iar alegerea dumneavoastra va fi, cu siguranţă, cea mai bună!

Lucrarea include aproape toate pensiunile turistice din zonă, ce vă aşteaptă să le treceţi pragul şi totodată, să vă bucuraţi de aerul proaspăt de munte.

Pe lângă toate aceste informaţii, în secţiunea “Hărţi” există şase hărţi în detaliu ce descriu staţiunea Voineasa, regiunea Vidra şi Bazinul Superior al Lotrului. Aceste hărţi sunt utile şi pentru cei care doresc să pătrundă pentru prima dată în tainele ascunse ale muntelui, întrucât arealul de acoperire al acesteia este sută la sută montan.

Ghidul turistic Voineasa, însoţit de hărţi şi imagini, vă va conduce prin locuri pe care poate le-aţi călcat, dar nu le-aţi cunoscut niciodată la adevarata lor valoare. De asemenea, secţiunea de articole referitoare la zona Voineasa şi la munte în general completează utilitatea ghidului, oferind cititorului sfaturi absolut necesare unui turist plecat la munte, pentru a se putea feri de pericole şi a petrece o vacanta superbă, dar şi a admira măreţia şi frumuseţea muntelui.

La realizarea cestui ghid au muncit o serie de specialişti, dintre care amintim: Manager proiect & Grafică: Dragoş Comănescu; Redactor-şef: Gheorghe Sporiş; Consultanţi specialitate: Gheorghe Dobrin, Mihai Sporiş, Nicolae Dinescu, Mircea Lera.

Pentru doritori, ghidul se poate comanda online, la adresa www.publiconline.ro/ghidvoineasa.asp

Dragoş Comănescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe