Comisarul Munteanu, judecat în libertate

miercuri, 20 mai 2009

Comisarul Munteanu, judecat în libertate

Fostul adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, comisarul şef Daniel Munteanu a fost eliberat din arest, urmând să fie judecat în stare de libertate. Potrivit DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, Munteanu a primit de la doi oameni de afaceri din judeţ bani şi foloase necuvenite pentru ca, în schimb, să le protejeze acestora activitatea ilicită, aceasta fiind doar una dintre acuzaţiile aduse ofiţerului.

El este acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, instigare la infracţiunea de dare de mită, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, instigare la infracţiunea de „folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii” şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

La data de 5 mai 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar în data de 6 mai, Curtea de Apel Piteşti a dispus măsura arestării preventive pe termen de 29 de zile faţă de Munteanu. Fostul adjunct al IPJ Vâlcea Daniel Munteanu, în vârstă de 42 de ani, s-a pensionat medical în data de 29 aprilie. Procurorii DNA au audiat deja în acest caz mai mulţi poliţişti, conducători auto şi au trimis citaţii pentru doi comisari ai Gărzii Financiare Vâlcea.

Recursul introdus de Munteanu pentru eliberarea din arest s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cercetarea cu privire la Daniel Munteanu s-a declanşat după un denunţ formulat de George Dumitrescu, aflat în prezent în arest în dosarul care o priveşte şi pe fosta sa prietenă, Tania Olteanu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe