|duminică, ianuarie 24, 2021
  • Follow Us!

Lege unică de salarizare a bugetarilor 

Lege unică de salarizare a bugetarilor

Federaţia sindicală Pro Asist, afiliată la Cartel Alfa, consideră că legea de salarizare a bugetarilor este o idee irealizabilă, devenită pretext pentru amânarea la nesfârşit a majorărilor salariale care se impun în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului. „Se trenează totul în numele intereselor politice şi de grup şi a Legii unice de salarizare a personalului bugetar, care reprezintă, practic, o utopie.

Cum să găseşti echivalenţa unor funcţii unice din învăţământ, administraţie publică, sănătate şi asistenţă socială?” – se arată într-un comunicat de presă al Pro Asist. Federaţia Pro Asist şi-a exprimat şi dezacordul faţă de proiectul de reorganizare a sistemului de asistenţă socială care se face „numai de dragul schimbării şi al unor scopuri politice”.

„O asemenea reformă, adoptată cu ani în urmă în Ungaria, a cauzat un dezastru financiar în ceea ce priveşte cheltuielile şi organizarea, precum şi furnizarea serviciilor sociale, aşa că ţara vecină a decis să refacă ceea ce a stricat, comasând, anul trecut, serviciile descentralizate”, se arată spre finalul comunicatului dat publicităţii la Râmnicu Vâlcea.

Leave a Response