Ministru vâlcean la transporturi

duminică, 21 decembrie 2008

Ministru vâlcean la transporturi

Radu Berceanu, nominalizat de PDL pentru functia de ministru al Infrastructurii si Transporturilor este vâlcean si a mai detinut, în perioada iunie 2006-aprilie 2007, în Guvernul Tariceanu, portofoliul care includea si domeniul transporturilor, iar între 1998 si 2000 a fost ministru al Industriei si Comertului. Radu Mircea Berceanu s-a nascut la 5 martie 1953, la Râmnicu-Vâlcea, este casatorit si are doi copii. A absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Constructii de Aeronave, promotia 1978. A urmat cursuri de specializare în probleme parlamentare, în Canada, în 1990 si cursuri de specializare pe probleme de institutii democratice, în SUA, în 1991.

Între 1978 si 1980 a fost inginer la Centrul de Încercari în Zbor al Industriei Aeronautice Române, iar între 1984 si 1989 a lucrat la Fabrica de avioane Craiova, fiind si profesor la Liceul aeronautic Craiova între 1980 si 1989. Berceanu a mai fost ministru, în doua rânduri, în timpul guvernarii CDR si în Guvernul Tariceanu. Între aprilie 1998 si decembrie 2000 el a fost ministru al Industriei si Comertului, iar în perioada iunie 2006 - aprilie 2007 a fost ministru al Transporturilor, Constructiilor si Turismului, fiind implicat si într-un scandal privind dosarele la securitate, al sau fiind având numele de cod „Dosarul Bercea”. Din declaratia sa de avere, completata în iulie 2008, dupa ce a fost ales consilier judetean, reiesea ca Berceanu era cel mai bogat consilier de la Dolj, detinând trei apartamente, dintre care unul în Spania, doua autoturisme, bijuterii în valoare de 12.000 de euro, un depozit bancar de 780.000 de euro si a acordat împrumuturi în valoare de 350.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe