HERVEX la a XVI-a ediţie

duminică, 16 noiembrie 2008

HERVEX la a XVI-a ediţie

Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, împreună cu Institutul de Hidraulică şi Pneumatică Bucureşti sunt gazdele din acest an ale Salonului naţional de hidraulică şi pneumatică, mecanică fină, scule şi elemente de etanşare HERVEX, care a avut loc în perioada 12-14 noiembrie, la Hotelul Cozia din staţiunea Calimăneşti-Căciulata. Evenimentul s-a desfăşurat în aceeaşi perioadă cu ediţia a II-a a Salonului Regional al Cercetării 2008, organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Pe lista invitaţilor, în calitate de expozanţi sunt, pe de o parte institute, centre de cercetare-dezvoltare, instituţii de învăţământ superior, cercetători, ingineri, inventatori, studenţi, iar pe de altă parte, firme din diverse domenii de activitate din Regiunea Sud-Vest Oltenia, care pot contribui şi sunt interesate de promovarea şi aplicarea rezultatelor cercetării. Manifestarea este mediul propice de promovare a inteligenţei tehnice româneşti şi, în acelaşi timp, locul cel mai sigur de transfer a cunoştinţelor din domeniul cercetării în practica economică.

Salonul facilitează contactele între unităţile de producţie şi cele de cercetare-dezvoltare pentru rezolvarea problemelor pe care le întâmpină operatorii economici, dar şi pentru crearea de parteneriate în vederea participării la competiţiile europene de proiecte de cercetare. Iniţiată în anul 1993, conferinţa şi expoziţia dedicate puterii fluidului şi-au câştigat reputaţia fiind locul de întâlnire al industriaşilor, unde inginerii investesc în viitorul lor.

În acest an s-au susţinut prelegeri interactive susţinute de reprezentanţi ai unor firme de prestigiu ale domeniului, ai unor unităţi de cercetare şi de învăţământ superior, care au privit comunicarea informaţiilor de ultimă oră legate de proiectarea şi depanarea echipamentelor şi sistemelor hidraulice şi pneumatice.

Salonul facilitează contactele între unităţile de producţie şi cele de cercetare-dezvoltare pentru rezolvarea problemelor pe care le întâmpină operatorii economici, dar şi pentru crearea de parteneriate în vederea participării la competiţiile europene de proiecte de cercetare. Din păcate, firma iniţiatoare a conferinţei şi expoziţiei dedicate puterii fluidului, Hervil Rm. Vâlcea are din ce în ce mai mari probleme din cauza crizei financiare, fiind nevoită să disponibilizeze în cursul ultimei săptămâni o mare parte a personalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe