Preot vâlcean, arestat pentru şantaj cu iz sexual

duminică, 26 octombrie 2008

Preot vâlcean, arestat pentru şantaj cu iz sexual

Un preot din Vâlcea a fost prins marţi seara în timp ce primea suma  de 5000 de euro de la stareţul Mănăstirii Trivale din Piteşti, P.C. Gherasim, Gheorghe Nicuţ pe care îl şantajase. Florin Matei, este domiciliat în comuna Galicea, judeţul Vâlcea însă a fost repartizat în parohia din Stoileşti. De mai bine de şapte ani, preotul a stat în parohia din Stoileşti fără ca nimeni să observe neregulile pe care le făcea.
Scandal la mânăstire
Florin Matei (31 ani) a pretins de la un stareţul Mănăstirii Trivale din Piteşti suma de 5 000 de euro, ameninţându-l pe acesta ca dacă nu va primi banii, va da publicităţii materiale compromiţătoare care îi vor afecta imaginea. Stareţul nu a mai stat pe gânduri şi a depus o plângere la poliţia din Argeş povestindu-le oamenilor legii că urmează să dea suma de bani cerută. Poliţiştii din Argeş au organizat un flagrant marţi seara, 21 octombrie în urma căruia asupra  preotului vâlcean a fost găsită suma de 5 000 de euro.

Ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit faptul ca preotul din cadrul Episcopiei Ramnicului, a pretins suma de 5.000 euro de la stareţul din Argeş, pentru a nu da publicităţii materiale care ar putea afecta imaginea proprie şi a instituţiei.

Ca urmare a activităţilor întreprinse, s-a organizat prinderea în flagrant a acestuia în timp ce primea suma de 5.000 euro, asupra preotului găsindu-se atât suma în cauză cât şi înscrisuri şi însemnări personale. Bancnotele erau impregnate cu praf fluorescent cu care se scrisese cuvântul «şantaj » şi data realizării flagrantului.

Anchetatorii au intrat şi în posesia înscrisurilor cu care îl ameninţa preotul pe stareţ, acestea urmând să fie duse la expertiză pentru a se dovedi dacă aveau sau nu caracter compromiţător”, a declarat inspectorul Robert Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. Preotul din Vâlcea.

Preotul din Vâlcea a fost reţinut pe 24 de ore pe bază de ordonanţă, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru infracţiunea de şantaj.
Suspendare pentru preotul vâlcean
Conducerea Episcopiei Râmnicului a decis suspendarea preotului Florin Darius Matei din Stoileşti Vâlcea până la clarificarea situaţiei sale juridice. Conform anchetatorilor, la percheziţia făcută la locuinţa preotului Darius Florin Matei a fost găsită corespondenţa care, indirect, relevă legăturile dintre cei doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe