Comuna Păuşeşti Măglaşi îl susţine pe Sorin Ghiţă

miercuri, 22 octombrie 2008

Comuna Păuşeşti Măglaşi îl susţine pe Sorin Ghiţă

Sorin Ghiţă, primarul comunei Vlădeşti este candidatul PSD la funcţia de deputat în Colegiul Râmnicu Vâlcea Nord. Acest Colegiu este format din jumătatea de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea şi din localităţile Vlădeşti, Păuşeşti Măglaşi şi Olăneşti. Candidatul social democrat, pe care „ Ziarul de Vâlcea „ îl susţine alături de alte publicaţii în campania electorală, se bucură de o mare popularitate nu numai în Vlădeşti.

Am luat recent pulsul în comuna Păuşeşti. În această comună primarul şi viceprimarul sunt membri ai Partidului Conservator, partid aflat în alianţă cu PSD la aceste alegeri.Primarul Dorel Dediu a obţinut însă postul după două tururi de scrutin, în al doilea tur confruntându-se cu candidatul PSD. Cei doi au obţinut în primul tur 75% din voturile populaţiei. Deci acum, ambii susţinându-l pe Sorin Ghiţă, este evident că rezultatul obţinut de PSD va fi unul deosebit.

Viceprimar este tânărul şi energicul  Marcel Radi, nimeni altul decât fratele primarului comunei Buneşti, Viorel Radi (PSD). Şi el va lupta pentru Sorin Ghiţă. cei doi edili ai comunei Păuşeşti ne-au declarat că sunt încântaţi de faptul că primarul comunei vecine a ajuns să aibă şanse reale de a deveni parlamentar. „ Credem că dacă va ajunge deputat va ajuta substanţial zona noastră are experienţă în administraţia locală şi ne putem baza şi pe experienţa sa managerială. (T.G)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe