Incredibil. Afaceristul Dan Leasa a primit pana acum mai multe condamnari care, insumate, ar depasi 286 de luni de detentie, insa pedepsele i s-au contopit intr-una singura, de doar trei ani
Controversatul afacerist vâlcean Dan Leasa este judecat in mai multe dosare penale, in care, pana azi, a primit numeroase condamnari pentru diferite infractiuni: fals, evaziune fiscala, inselaciune, eludarea taxelor si impozitelor catre stat sau incalcarea flagranta a legii privind functionarea societatilor comerciale.
De-a lungul timpului, Leasa a fost gasit vinovat pentru „tunuri“ date fie unor parteneri de afaceri, fie statului, prin Directia Generala a Finantelor Publice. In total, condamnarile pronuntate impotriva lui Leasa - de judecatoriile Deva, Ramnicu Valcea, Slatina sau de tribunalele Hunedoara, Valcea si Olt - ar depasi 286 de luni de inchisoare, adica 24 de ani fara doua luni!
Ultima din sirul nesfarsit de condamnari primite de Leasă a fost data de Judecatoria Valcea. Prin aceasta, afaceristul a fost gasit vinovat pentru ca ar fi emis o fila de cec fara acoperire, luand marfa, in schimb, de la firma „Tinatav“ in valoare de 400 de milioane de lei vechi! Verdictul in acest caz: 3 ani de inchisoare cu suspendare.
De curand, Leasa a scapat de un dosar mult mai complex, care ii atarna ca o piatra de gat. Este vorba despre un proces in care fusese obligat in prima instanta sa execute sapte ani de detentie. Sentinta, insa, a fost anulata de Tribunalul Valcea, care a decis ca judecata sa se reia de la zero. Astfel, Leasa se afla acum sub supraveghere, judecatorii luand decizia ca, pana la finalul procesului, el sa ramana in libertate.
Adrian Nicolae
Web Design by DowMedia