I-au scos pe mehedinţeni din lupta pentru primul loc

miercuri, 24 octombrie 2007

FC Oltchim - Building Vânju Mare 2-0

I-au scos pe mehedinţeni din lupta pentru primul loc

Programat să se dispute la începutul acestei săptămâni, în intermediară, meciul de fotbal dintre FC Oltchim şi Building Vânju Mare a confirmat că trupa antrenată de Gicu Deaconescu rămâne una redutabilă pe propriul teren unde pierde doar dacă vrea. Cu toate că, mehedinţenii de la Vânju Mare, recent retrogradaţi din Liga a II-a, şi-ar fi dorit să învingă pentru a putea spera că mai au şanse la primul loc, vâlcenii n-au avut milă. Soarta partidei s-a tranşat practic în prima repriză când jucătorii de la Oltchim păreau a-şi fi sufocat adversarul. Bărbuţ a fost cel care a deschis scorul după numai un sfert de oră de joc. În minutul 25 era 2-0 şi se părea că vom asista la un scor fluviu. N-a fost să fie pentru că pe de o parte FC Oltchim a redus „turaţia“, iar de cealaltă parte „constructorii“ mehedinţeni au încercat să arate şi ei că alta le e valoarea, una superioară celei arătate în prima repriză. A rezultat de aici un meci arareori plăcut, dar cu final fericit pentru Oltchim, grupare ce se va deplasa vineri după-amiază într-o misiune imposibilă la Craiova, pe terenul liderului Gaz Metan Podari. Va fi, probabil şi meciul ce ne va arăta cât de departe sau cât de aproape e valoarea echipei noastre de primul loc.            (G.A.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe