Elevii navetişti au limbaj violent şi sunt puşi mereu pe ceartă

luni, 29 octombrie 2007

 Elevii navetişti au limbaj violent şi sunt puşi mereu pe ceartă

Odată cu începerea noului anului şcolar, poliţiştii de la Trafic Feroviar Vâlcea se confruntă cu un val de violenţe pe trenurile de persoane. Tot mai mulţi călători fac sesizări că sunt oripilaţi de limbajul agresiv folosit de sutele de elevi navetişti, că prin staţiile de cale ferate, copiii îşi plătesc poliţe, având adesea loc bătăi, folosindu-se de la bâte baseball, la forţa pumnului şi a picioarelor. În cartierele de rromi, trenurile, în special “Săgeata albastră” este atacată cu pietre de copii, iar pe Valea Oltului încercarea de deraiere a unui tren personal, pusă la cale de un “nebun”, s-a dovedit ulterior că este opera unui cioban de la Mânăstirea Turnu.
În ultimele zile, actele de violenţă pe trenurile sau în staţiile de cale ferată au luat amploare în judeţul Vâlcea, poliţiştii de la T.F. având pe rol mai multe dosare în care agresorii sunt elevi. De la agresiunile cu pumni şi picioare la folosire bâtelor de baseball, toate fac parte dintr-un arsenal al elevilor navetişti, folosit pentru a-şi etala supremaţia. Agentul Adrian Butolo, de la Poliţia TF Vâlcea, ne-a spus “Un elev de Liceul Pleşoianu, Cristian B.., domiciliat în satul Fişcălia, comuna Ioneşti a fost urmărit de un grup de alţi trei elevi vâlceni şi după coborârea din tren a fost lovit de aceştia cu pumnii. Un alt caz, petrecut tot în cursul acestei săptămâni a avut loc în gara din Râmnicu Vâlcea. În trenul personal 2070, aflat staţionat pe una dintre linii, doi fraţi, Lucian Gheorghe R (21 ani) şi Alexandru Pavel R. (16 ani), elev la un liceu din municipiu Râmnicu Vâlcea, l-au atacat cu o bâtă de baseball pe un alt tânăr, Cătălin V. (25 ani), tot din comuna Ioneşti, care se afla în compartimentul unui vagon al trenului. Victima a fost transportată cu salvarea la Spital, având nevoie de şase-şapte zile de îngrijiri medicale”, a spus poliţistul.

Şase elevi minori au atacat “Săgeata albastră”

În primul caz petrecut la Ioneşti, cei trei elevi agresori purtau pică pe semenul lor că acesta fiind descurcăreţ spunea că vrea să-şi deschidă un service-auto. De aici, puştiul era i mai curtat de fete, ceea ce a amplificat indivia altor juni din comună. În timpul altercaţiei, elevul-victimă şi-a pierdut un card şi Cartea de Identitate. La aflarea veştii că puştiul a mers cu mama lui să depună plângere la Poliţia din Ioneşti, tatăl unuia dintre agresori a bătut-o pe mama elevului agresat. În cel de-al doilea caz, se pare că între tinerii implicaţi în scandal erau răfuieli mai vechi pe care nu au vrut să le dezvăluie, deocamdată, poliţiştilor. Şeful Poliţiei TF, cms şef Vasile Florica, ne-a spus: “Tot mai mulţi cetăţeni sesizează patrulele noastre aflate pe trenuri şi despre limbajul agresiv folosit de elevii navetişti.  Credeţi-ne că numai agenta noastră Ramona Dirinea, abia întoarsă din concediul post natal, a dat în ultimele zile,  zece astfel de amenzi elevilor pentru încălcarea Lg. 61/91. Mai mult decât atât, la deschiderea anului şcolar, am fost în 20 de şcoli şi le-am vorbit elevilor cum să nu devină victime ale violenţei sau să nu recurgă la violenţe. Din lipsă de supraveghere, mulţi elevi atacă cu pietre trenurile. De exemplu, la Câineni, şase elevi minori au atacat cu pietre “Săgeata albastră”, făcând pagube de 2.000 de euro. Pe primele nouă luni ale acestui an am dat mai mult cu 261 de amenzi faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut, valoarea amenzilor fiind de 65.000 lei.” Activităţile de prevenire au avut un efect benefic prin faptul că tot mai mulţi călători au învăţat să-şi ferească buzunarele, furturile pe calea ferată fiind mai puţine cu 32 faţă de anul  trecut.

Văcar la Mânăstirea Turnu a vrut să deraieze un tren

Joi, în jurul prânzului, trei elevi minori de la Centrul de plasament din Băbeni, dintre care unul cunoscut ca “aruncător de pietre” în trenurile personale s-au aventurat să alerge după trenul personal 2078, iar pentru că unul venea din faţa locomotivei, mecanicul a fost nevoit să oprească pentru ca locomotiva să nu-l secţioneze. Speriaţi, cei trei minori nici nu realizau că viaţa lor a fost pe muchie de cuţit. Cms. şef Constantin Niţă, de la Poliţia T.F. ne-a spus că un caz care a stârnit multă tevatură, pentru că s-a constituit într-o infracţiune la siguranţa circulaţiei, a fost cel petrecut pe 4 iunie a.c., când pe Valea Oltului, într-un tunel, au fost puse dale din beton şi o bornă kilometrică. “Atunci, mecanicul a sesizat, a oprit trenul şi împreună cu pasagerii au degajat calea ferată. Iniţial s-a crezut că este opera unui om cu probleme psihice, dar cercetările ulterioare, făcute de un poliţist de-al nostru cu multă experienţă, agentul şef principal Marian Stoica au scos la iveală că dalale au fost puse pe calea ferată de Constatin Marius Mihai F. (23 ani), din Creţeni, cioban la Mânăstirea Turnu. Omul se certase cu un alt coleg, tot văcar la aceiaşi mânăstire şi a vrut să vadă ce se întâmplă dacă recurge la astfel de gesturi necumpătate. În timp ce poliţiştii se aflau în zonă, acesta se distra privindu-le toate mişcările. Bărbatul este cercetat de Parchetul Brezoi, urmând ca mecanicul şi conductorul de tren să fie chemaţi în instanţă pentru a depune mărturie”, a spus poliţistul.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe