Vintilă Matei: poză de „mama răniţilor”

duminică, 9 septembrie 2007

 Vintilă Matei: poză de „mama răniţilor”

Fostul senator Vintilă Matei, cu toată poza de om caritabil pe care se chinuie s-o afişeze în faţa vâlcenilor, s-a dedulcit la borcanul cu miere al afacerilor făcute din bani publici. Un scurt CV al lui Vintilă Matei îl arată în toată splendoarea sa: până 1989, inginer – şef la Întreprinderea de Construcţii a Ministerului de Interne, fără funcţii de prim plan în PCR. După 1990, acţionar unic al societăţilor de construcţii Conimpex şi Conimplus,  care au beneficiat de o serie de contracte de executare a unor lucrări pentru societăţi de stat sau instituţii locale: sedii de bănci, Liceul din Horezu, aripă Spital Horezu, restaurări mănăstiri din Vâlcea. În 2002, alături de societăţile altor demnitari vâlceni, a construit în subantrepriză peste 90 de case pentru sinistraţii de la Ocnele Mari, după ce licitaţia organizată de Consiliul Judeţean şi Ministerul Industriilor a fost câştigată de firma Prelcon SRL Horezu. Reclamaţiile privind calitatea acestor construcţii curg şi acum către autorităţile locale. Are o avere estimată la peste 10 milioane de dolari, constând în acţiuni la firme, apartamente şi terenuri în Bucureşti, o bezinărie şi o proprietate în comuna natală Slătioara, un Nissan Maxima full options, un Nissan Van etc. Susţinut de un prieten de-al său, Vintilă Matei a „lucrat“ la defrişarea pădurilor din Harghita şi Covasna, operaţiune efectuată, se pare, cu ajutorul unor rude de etnie maghiară, din partea soţiei. De asemenea, o mare parte din lucrărilor efectuate de firmele sale pe bani publici se desfăşoară în Bucureşti, fiind aranjate încă din perioada 1996-2000, când Vintilă Matei era un biet consilier local la  primăria unui sector din Capitala României. De altfel, schimbarea din 2000 survenită la Primăria Generală a Capitalei l-a făcut pe Vintilă Matei să declanşeze o serie de atacuri furibunde la adresa lui Băsescu. Vom reveni cu amănunte despre afacerile din prezent ale fostului senator vâlcean, mai mult sau mai puţin legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe