Sorin Ghiţă face treabă bună la Vlădeşti

joi, 2 august 2007

 Sorin Ghiţă face treabă bună la Vlădeşti

La parţialele de anul trecut l-am susţinut necondiţionat pe Sorin Ghiţă pentru a deveni primarul comunei Vlădeşti. Mica localitate limitrofă Râmnicului avea acută nevoie de un manager adevărat de un edil care ştie să facă rost de fonduri şi mai ales ştie să le gestioneze. Vlădeştiul a fost ani buni neglijat de autorităţile centrale şi judeţene poate mai ales pentru motivul că a avut primari care se aflau în opoziţie cu puterea şi nu găseau variante de a depăşi acest „ handicap”. Sorin Ghiţă a dovedit că ştie şi că poate.  La licitaţia organizată pentru atribuirea lucrărilor de canalizare şi epurare a apei menajare din localitatea Vlădeşti ţinută luna trecută nu au existat contestaţii. Primarul declară că verificarea realizată de comisie pe parcursul a două săptămâni a fost una foarte exigentă, astfel încât nu au existat nemulţumiri sau contestaţii. Proiectul va fi demarat în cel mai scurt timp, aşteptându-se finalizarea sa până la finele acestui an. Pentru această vară, una din importantele iniţiative din localitatea Vlădeşti este renovarea şcolii, mai precis reabilitarea sa termică. Deşi proiectul este gata şi a costat 20.000 lei, cei 80.000 lei rămaşi de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nu sunt de ajuns pentru finalizarea sa. Se speră ca pe parcurs, după începerea lucrărilor, fondurile să apară, primarul promiţând că se va zbate pentru găsirea unei soluţii. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe