Beneficiarii Programului SAPARD vor depune cererile de plată la reşedinţele de judeţ

miercuri, 27 iunie 2007

Beneficiarii Programului SAPARD vor depune cererile de plată la reşedinţele de judeţ

 

Începând cu luna iulie Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Vâlcea va primi cererile de rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin Programul SAPARD. Totodată, şi beneficiarii Ordonanţei de Urgenţă 59/2006 pentru asigurararea cofinanţării publice pentru proiectele din cadrul Programului SAPARD (Sapardul românesc) vor putea depune cererile de plată la Oficiile Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP). Astfel, o consecinţă imediată a acestei modificări este scurtarea timpului între depunerea cererii de rambursare şi plata efectivă. Reamintim că procedura precedentă prevedea că cererile de plată se depun la Centrele Regionale de care aparţine judeţul în care se derulează investiţia. Termenul maxim de procesare a documentelor era de 40 – 50 de zile.

Potrivit noii proceduri termenul maxim se va reduce la 30 de zile. Nu în ultimul rând, ca avantaje, putem menţiona şi diminuarea costurilor aferente deplasării beneficiarilor pentru depunerea cererilor. „Deşi anunţată acum mai bine de o lună, această măsură nu a fost implementată până când nu au fost parcurşi toţi paşii legali pentru aprobare. Modificarea vine în întâmpinarea eforturilor generale de descentralizare ale activităţilor din cadrul Ministerului Agriculturii, care se subscriu descentralizării administraţiei publice şi va însemna o apropiere mai mare de publicul beneficiar al programelor de finanţare la nivel judeţean şi regional”, a declarat Dan Gherghelaş, directorul general adjunct al APDRP.

Toţi beneficiarii care urmează să depună cererile de plată vor fi contactaţi în mod direct de către Oficiile Judeţene şi informaţi despre această modificare. După verificările pe teren efectuate de către experţii Oficiului Judeţean, plăţile propriu-zise vor fi autorizate de către Centrele Regionale de Plăţi, acest rol revenind până acum Agenţiei Centrale. Precizăm că acest sistem va fi implementat şi pentru proiectele care vor fi finanţate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), nu numai pentru cererile de plată, dar şi pentru depunerea propriu-zisă a proiectelor. Totodată, pentru îndeplinirea obiectivelor de absorbţie a fondurilor SAPARD, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a intensificat monitorizarea proiectelor aflate în derulare şi a termenelor de implementare ale acestora. În acest scop, Agenţia nu va mai accepta prelungiri ale termenelor prin Acte adiţionale la Contract, decât în situaţii bine justificate şi independente de managementul propriu-zis al proiectului. Începând cu decembrie 2006 pentru Programul SAPARD nu au mai fost primite cereri de finanţare din cauza epuizării fondurilor alocate României în perioada 2000 – 2006. Până în prezent APDRP a aprobat 4.765 de proiecte, în valoare de 1,51 miliarde de euro fonduri SAPARD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe