|vineri, octombrie 30, 2020
  • Follow Us!

De ce mai trăieşte PN├×CD? 

De ce mai trăieşte PN├×CD?

PN├×CD pare un partid mort. Peste 90 la sută din membrii săi cu funcţii de conducere sau aleşii din Parlament şi locali din perioada 1996-2000 au migrat. În special la PSD şi PNL. Unii au renunţat de tot la politică. Cine sunt cei care au rămas şi de ce nu pleacă ei? Probabil sunt oameni care nu pot uita trecutul, oameni care sunt legaţi de înaintaşii săi. Vom prezenta în continuare un fragment care vorbeşte despre viaţa bunicului actualului lider al PN├×CD Vâlcea, Minodor Vasiloiu
„Vasiloiu Filip (1902-1985). Filip Vasiloiu s-a născut în comuna Dejeşti-Olt ca fiu al lui Ştefan şi Ana în ziua de 9 mai 1902. Familia sa era cunoscută pentru credinţă în întreaga zonă. Astfel bunicul său fusese ctitorul bisericii din Dejeşti. Orfan de război, căci tatăl său a căzut pe câmpul de onoare de la Mărăşeşti în august 1917, Filip Vasiloiu, elev la seminarul teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea  a cunoscut din plin greutăţile vieţii. Cu toate acestea a reuşit să termine seminarul în anul 1926, iar la 6 noiembrie acelaşi an s-a căsătorit cu Maria, care i-a dăruit 8 copii dintre care unul a devenit preot.
În a doua zi a Crăciunului anului 1926 a fost hirotonit ca preot pe seama parohiei Dejeşti. Împreună cu întreaga familie a fost un exemplu pentru comunitatea locală. Astfel în anul 1943 părintele Filip Vasiloiu a hrănit 2 prizonieri ruşi care erau din lagărul numărul 6 de prizonieri Calafat şi care lucraseră la moşia doamnei Brătianu, fapt care a determinat autorităţile locale să deschidă o anchetă care în final au conturat imaginea unui adevărat lider spiritual. În noaptea de 18 spre 19 iulie 1952 părintele Filip Vasiloiu a fost arestat de organele de securitate şi supus unor repetate şi îndelungate anchete desfăşurate cu multă brutalitate. Pretextul arestării şi apoi condamnării sale la 6 ani de închisoare corecţională, prin sentinţa numărul 18 din 16 aprilie 1952 a Tribunalului Militar Bucureşti, a fost instigare publică. Dar să dăm curs unei părţi din memoriul adresat părintele Filip Vasiloiu episcopul Iosif al Râmnicului şi Argeşului: „Subsemnatul am fost reţinut aproape 3 ani, 19 iulie a.c. să mă judece şi să admită în mod definitiv pronunţând sentinţa nr. 435 din 20.IV care arată nevinovăţia mea, dispune restituirea a tot ce am avut (avere) până la arestare cum şi cheltuielile de judecată, să fiu dus în familie acasă la mine”.
Dosarul nr. 245/1952 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti redă sentinţa amintită în memoriu. Era anulată sentinţa nr. 52 din 29 septembrie 1952 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti. De remarcat că, la fel ca şi în caz altor confraţi, patriarhul Justinian a „fost coleg şi prieten”, l-a ajutat să fie eliberat din închisoare, iar când era liber i-a dăruit 3000 lei, sumă importantă pe atunci, pentru repararea bisericii. Redăm în anexă o scrisoare adresată unui alt preot în care amintea cu mult farmec toate eforturile sale pentru înfrumuseţarea bisericii parohiale Dejeşti, eforturi care la 20 noiembrie 1968 i-au adus ca recunoaştere titlul de sachelar, răsplată pentru lucrările de restaurare a picturii bisericii a împodobirii şi reînvelirii sale ca stimulent pentru activitatea de viitor.
„Toate cele mai de sus, arăta părintele Vasiloiu, nu le-am făcut din obligaţie ci de bună voie în unire cu soţia şi cei 8 copii ai mei din care 7 sunt căsătoriţi şi la casele lor şi au servicii bunicele, am făcut pentru viii şi morţii mei”.
Bolile dobândite în închisoare şi ca urmare a muncii entuziaste şi chiar exagerate pentru cei din afară (cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, arteroscleroză) au dus la pensionarea sa la 1 aprilie 1969.”
Traian Guminski

Leave a Response