|duminică, octombrie 17, 2021
  • Follow Us!

Un copil genial trăieşte cu părinţii săi în 11 metri pătraţi 

Un copil genial trăieşte cu părinţii săi în 11 metri pătraţi

Geani Busnea, din Râmnicu Vâlcea este un puşti de numai nouă ani, extrem de talentat. Cântă de la vârsta de doi şi jumătate, iar acum stăpâneşte nouă instrumente de suflat, melodiile sale putând fi auzite în 10 ţări din Europa şi Asia. Micul geniu al României, pe care peninsularii îl numesc “Giovani” al Italiei, locuieşte într-o garsonieră de 11,6 m.p., alături de părinţi. Tatăl său a făcut 122 de audienţe la Primăria Râmnicului, dar nu s-a găsit o soluţie să rezolve problema locativă a micului geniu al României. Supărat, tatăl micuţului se gândeşte să părăsească Vâlcea şi să se mute la Iaşi.
Geani Busnea s-a născut la 28 mai 1997, într-o familie de oameni modeşti, tatăl său având ca pasiune confecţionarea de instrumente muzicale. Declaraţia tatălui este una emoţionantă! “Când a lăsat suzeta, la doi ani şi şase luni, Geani a început să cânte la fluier”. Când era de-o şchioapă, micuţul avea să debuteze în emisiunile televiziunilor locale, unde după ce a buchisit gama şi arpegiul prima melodie interpretată la ocarină şi tâlv a fost “Bădiţă, sărutul tău”. La trei ani, chiar de ziua lui,  Geani Busnea cânta în orchestra Casei Armatei. Au urmat apoi sute de concursuri în ţară, dar şi apariţii pe marile posturi de televiziune. A fost la “Chestiunea Zilei” a lui Călinescu dar şi la “Teo”,  la PROTV, la “Surprize, Surprize”, la TVR, a cântat la marile sindrofii, fie la “Clubul Diplomaţilor”, la Ambasadele mai multor ţări, iar prin talentul său a fost invitat să cânte şi dincolo de fruntariile ţării. “A rămas cu un gust amar după ce a fost invitat la emisiunea lui Teo, care i-a promis o maşinuţă, de jucărie, şi nu i-a mai dat-o nici astăzi. Pentru că era foarte trist şi îngândurat, i-am cumpărat eu o bicicletă şi i-am spus că este din partea lui Teo. Este trist când oamenii mari fac promisiuni unor copii şi nu se ţin de ele”, spune tatăl.

„Copilul anului 2002”

Geani Busnea a cântat mai tuturor preşedinţilor din perioada post decembristă. “Eram la un târg, de Florii, la Muzeul Satului, din Bucureşti şi acolo era şi domnul Ion Iliescu. Soţia preşedintelui l-a pupat, că i-a plăcut foarte mult cum a cântat, şi pentru că nu avea nimic ce să-i dea, i-a oferit un pacheţel. Când l-a desfăcut era foarte mâniat, pentru că nu erau decât şerveţele parfumate, iar el se aştepta să fie cine ştie ce dulciuri”, povesteşte tatăl. La doar patru ani, Geani Busnea a fost numit la Vatican, de către Papa Ioan Paul al II-lea, “Copilul anului 2002”.  “Mă durea teribil o măsea şi eram foarte trist, povesteşte băieţelul. Papa mi-a pus mâna pe obraz, iar eu i-am sărutat mâna şi inelul, iar dintr-o dată am simţit că durerea a dispărut ca prin minune. Cred că a fost un dar venit de la Dumnezeu. Când Papa m-a întrebat de unde sunt, am spus din Râmnicu Vâlcea, iar preşedintele Iliescu, care era lângă mine, mi-a şoptit să spun România”, poveşteşte micuţul.

122 de audienţe pentru o casă

Toader şi Luminiţa Busnea, părinţii micuţului, mai au un copil, Daniel, care acum este în anul IV, la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea. Şi adolescentul este un vituos al muzicii instrumentale, el cântând la 20 de instrumente de suflat. “Pentru că nu am avut unde să stăm toţi patru, într-o singură cămăruţă, Daniel stă acum la internatul unui liceu din Râmnicu Vâlcea. Poate veni oricând să mănânce, dar de dormit este mai greu!”, spune tatăl. În cămăruţa îngustă unde locuiesc cele trei suflete, spaţiul este bine drămuit. Dincolo de curăţenia care este una exemplară, fiecare centimetru pătrat este foarte bine drămuit. Instrumentele sunt aşezate în nişte valize din lemn, frumos lucrate. Bucătăria a fost amenajată în aceeaşi încăpere, cu o uşă glisantă, iar cămara a fost amenajată într-o cutie glisantă, robustă, undeva pe peretele exterior al blocului. Alte astfel de spaţii suspendate sunt în fiecare colţişor al camerei. “Am fost până acum în audienţă la fostul primar al Râmnicului, Traian Sabău dar şi la actualul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, de 122 de ori. Au fost în stare să săpună că nu am domiciliu pe Râmnicu Vâlcea şi de aceea nu mi-au dat o altă locuinţă, lucru total neadevărat”, povestete Toader Busnea. Micuţul Geani se îmbracă în costum popular şi ne face cu adevărat un exerciţiu de vituozitate, la instrumentele de suflat cu care a “cucerit” lumea: fluier, ocarină, tiugă, tâlv, tilincă, durlă, blyok-flyute, caval şi cimpoi.

Repetiţii doar cu acordul vecinilor

Fire modestă dar timidă, micuţul geniu al muzicii populare cântă cu o uşurinţă demnă de invidiat melodii din toate zonele ţării. Cum pentru Geani mai uşor este să ne cânte, îl provocăm în cele din urmă la un dialog neconvenţional. “Am o prietenă la şcoală, la care ţin foarte mult, chiar dacă esta mai mare cu un an decât mine. Despre programul meu, pe lângă studiul pianului, la instrumentele de suflat învăţ cu tatăl meu câte două ore pe zi, sâmbăta şi duminica, între 11,00-13,00, când nu vreu să deranjez vecinii. Deşi dorm în fiecare zi câte două ore după ce vin de la şcoală, mai am timp şi de un tenis de picior cu copiii, în jurul blocului. Aş vrea să ajung un mare instrumentist, dacă se poate un mare dirijor, pentru că iubesc foarte mult ceea ce fac”, spune miucţul. Dincolo de articolele din ziar, de înregistrările unor emisiuni de televiziune, sute de diplome de merit pe ni le arată tatăl micuţului, de trofee sunt mărturii ale talentului micuţului artist. “De ne-ar părea rău să plecăm din Râmnicu vâlcea, ne-am gândit serios să ne mutăm la Iaşi, unde am primit ofertă de locuinţă, deşi sufletele noastre sunt de olteni, ne-ar părea rău să facem acest pas. Dar este o soluţie ultimativă”, spune Teodor Busnea.
Dorel ŢÎRCOMNICU

Leave a Response