|joi, octombrie 22, 2020
  • Follow Us!

Şpârle şi Şoparle 

Şpârle şi Şoparle

• Liberalii vâlceni au fost surprinşi de un articol amplu şi detaliat în care explicam jocurile de culise din organizaţia judeţeană şi modul în care s-a desfăşurat o şedinţă a BPT Vâlcea. Şi bineînţeles au declanşat imediat o vânătoare de vrăjitoare pentru a depista sursa noastră de informare. Am râs în hohote când am aflat. Păi fiecare din cei 15 prezenţi la şedinţa au familii şi prieteni. Cărora le-au povestit câte ceva, care au povestit şi ei la rândul lor altora. Noi am cules informaţii, le-am asamblat, le-am legat prin raţionament şi aşa s-a făcut articolul.
• Singurul ziar care a publicat an de zile anunţurile unei firme cu pretenţii dar care nu se jenează să ţină în buricul târgului o baracă de tablă ruginită are un director. Care director este prieten la cataramă cu un mare şef de gardă de mediu. Care şef a făcut presiuni asupra unor subalterni de-ai săi pentru ca aceştia să ardă o amendă mare concurenţei celor cu baraca. Şi până la urmă un molea pus de liberali s-a dovedit destul de molâu să cedeze presiunilor. Şi a dat o amendă. În urma sesizărilor venite de la un Gică Contra umflat şi la propriu şi la figurat care şi-a făcut ONG pe bani aceloraşi afacerişti ce exportă tot profitul într-un off shore din Cipru. Numai că cei amendaţi şi-au dat seama cum stă problema şi au aflat cine sunt gunoaiele care le poartă sâmbetele.

• Proaspătul candidat al unei formaţiuni politice pentru primăria Râmnicului a fost văzut ieri în compania unei jurnaliste cu pretenţii  care-l fotografia de zor. Nu ne miră! Pe timpuri patronul şi patronul domnişoarei era turnător profesionist pentru subalternii actualului politician. Ce lume pestriţă!

Leave a Response