Akcent - recital incendiar în River Plaza Mall
• mii de oameni „au împuşcat doi iepuri“: superconcertul şi reducerile de preţuri din magazine
Aşa cum au promis cu mult înainte de inaugurarea mall-ului din centrul Râmnicului, proprietarii elegantului RIVER PLAZA se ţin de cuvânt şi organizează constant evenimente artistice în centrul comercial. Nu au trecut nici două luni de la inaugurare şi deja am fost martorii a patru astfel de acţiuni extrem de îndrăgite de vâlceni şi nu numai de ei. Luni, 15 ianuarie, de la ora 18.00, aici s-au adunat toţi cei dornici de distracţie, dar şi mulţi oameni veniţi să-şi facă cumpărături cu ocazia deschiderii sezonului de reduceri. A avut loc un concert extraordinar susţinut de DJ Alex şi Akcent, ocazionat de începerea campaniei „Descoperă River Plaza Mall pas cu pas“. După concert, băieţii de la Akcent, care au concertat în Râmnic ultima dată acum cinci ani, au ales să petreacă restul serii în Aroma Cafe din River Plaza Mall. Recitalul Akcent a electrizat câteva mii de oameni veniţi iniţial pentru a fi primii clienţi care-şi încearcă şansa la concursul în care pot câştiga un autoturism de vis participând la o tombolă deshisă celor care cumpără produse de minimum 50 lei. Iar cum reducerile de preţuri ajung până la 80 la sută, nu este aşa de greu să încerci norocul. Membrii trupei Akcent s-au bucurat de aplauze venite de la spectatorii ce priveau concertul de pe trei etaje. A fost o atmosferă unică, apreciată atât de public, cât şi de cântăreţi.
Irinel Columbeanu se lansează în Vâlcea
În luna februarie vor avea loc mai multe evenimente în River Plaza. Cunoscutul Irinel Columbeanu a confirmat participarea sa la lansarea biografiei „Viaţa lui Irinel Columbeanu“, scrisă de ziaristul Cătălin Tache, una dintre cel mai bine vândute cârţi în România în ultimele săptămâni. La eveniment, a cărui dată o vom anunţa din timp, va participa şi frumoasa Monica Columbeanu, dacă îi va permite starea de sănătate.
Traian GUMINSKI
Web Design by DowMedia