Contre între Frâncu şi Cîlea după congresul PSD

joi, 14 decembrie 2006



Contre între Frâncu şi Cîlea după congresul PSD

 În cadrul unei recente conferinţe de presă, preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu s-a arătat dezamăgit de atitudinea pesediştilor vâlceni cu ocazia congresului de duminică de la Romexpo. Frâncu spune că nu înţelege de ce nici un pesedist vâlcean nu a candidat pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului. „Am fost neplăcut surprins să văd că PSD Vâlcea nu a avut un reprezentant pentru vreo funcţie de vicepreşedinte la nivel regional. Este ori o dovadă de impotenţă, ori de servilism, deşi organizaţia judeţeană a PSD este una puternică, de temut”, a declarat liberalul în cadrul unei conferinţe de presă.

De menţionat faptul că Ion Cîlea, şeful PSD Vâlcea, îşi depusese candidatura pentru Departamentul Economic al partidului, însă şi-a retras-o imediat ce a aflat că îl are drept candidat pe Mihai Tănăsescu, fostul ministru al Finanţelor Publice în timpul guvernării Năstase. „Nu înţeleg de ce vorbeşte domnul Frâncu aşa... Nu a fost vorba despre impotenţă sau servilism. Pur şi simplu am ales să nu candidez din respect pentru domnul Tănăsescu. Acesta era mult mai potrivit decât mine pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte pe probleme economice. Repet, este vorba doar de respect”, ne-a declarat preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea. Ca un amănunt, vâlcenii şi-au făcut totuşi simţită prezenţa la congres. Dacă nu prin politicieni, măcar printr-o fanfară haioasă, care i-a întâmpinat pe pesedişti la intrarea în Romexpo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe