O nouă gală Local Kombat la Vâlcea

joi, 2 noiembrie 2006

Reviriment sau alt eşec?

O nouă gală Local Kombat la Vâlcea

Pe 11 noiembrie, la Rm. Vâlcea, este programată o nouă întrecere de „lupte de stradă”, frumos denumite – în sens sportiv – drept întreceri de Local Kombat. Pentru vâlceni va fi a patra întrecere de acest gen găzduită de Sala Traian, după ce prima „descindere” a reprezentat un succes deplin din toate punctele de vedere. Apoi, treptat, interesul faţă de o asemenea competiţie a scăzut, culminând cu acuze de fraudă venite din partea unui sponsor care a constatat că în sală se aflau cu mult mai mulţi spectatori decât numărul biletelor vândute oficial. Promotorul întrecerii, binecunoscutul Eduard Irimia, a fost recent în Râmnic şi a susţinut, alături de directorul Adrian Comănescu de la DSJ Vâlcea, o conferinţă de presă în care a dezvăluit câteva din amănuntele organizatorice. „Gala pe care o vom avea pe 11 noiembrie la Rm. Vâlcea va constitui o premieră din mai multe puncte de vedere. Astfel, aceasta va începe la ora 20 şi se va întinde pe durata a circa şase ore, până târziu în noapte. Datorită bunei colaborări pe care o avem cu domnul Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, am decis ca în deschiderea acestei gale să avem patru meciuri de box profesionist. Şi aici va fi o premieră pentru Vâlcea pentru că pentru prima dată în ringul de aici se vor bate două fete. Una dintre acestea se ştie, e vorba de Corina Cârlescu. Ceea ce ştiu sigur până acum e faptul că şi pentru ea ca şi pentru ceilalţi trei pugilişti români ce vor urca în ring la această gală federaţia va încerca să găsească adversari din Europa”, a spus Eduard Irimia.

 

Punctul de atracţie al acestei gale îl va constitui, se pare, reeditarea duelului Ciprian Sora – Cătălin Smărăndescu. „Pitbulul” Ionuţ Atodiresei ar putea avea două meciuri consecutive cu doi adversari diferiţi. În primul meci Atodiresei se va bate cu francezul Modibo Diara, apoi învingătorul va da piept cu belgianul de origine turcă Abdusamed Delioglu. În încheiere Irimia a precizat: „M-aş bucura ca această nouă gală să aibă priză la Vâlcea, pentru că i-am văzut pe vâlceni interesaţi de astfel de gale. De aceea, din dorinţa ca sala să fie plină la startul spectacolului am decis ca, chiar dacă vor fi şi patru meciuri de box profesionist, preţul biletelor să fie la fel ca cel din aprilie. Adică 300.000 lei vechi (30 RON) şi 1.000.000 (100 RON) pentru VIP-uri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe