“Nu vreau să comentez statutul lui Lovin!ÔÇ£

joi, 16 noiembrie 2006

Adi Comănescu:

„Nu vreau să comentez statutul lui Lovin!“

Dezbaterea pe tema „Îndeplineşte Dumitru Lovin condiţiile pentru a candida la şefia AJF?“ a stârnit reacţii care de care mai ciudate, însă - surprinzător - cei cu care am stat de vorbă şi şi-au exprimat punctul de vedere n-au dorit să-l facă public de teama unei reacţii ostile a celor vizaţi. În mod firesc, am cerut şi părerea directorului DSJ Vâlcea, domnul Adi Comănescu, cel care prin funcţia sa trebuie să fie şi un garant al respectării Legii Sportului, lege în baza căreia funcţionează structurile sportive din teritoriu. Directorul Comănescu a spus: „Nu cunosc exact ce prevede statutul AJF, dar el trebuie să fie respectat. De asemenea, nu vreau să comentez statutul lui Dumitru Lovin şi nici nu vreau să fac vreo referire la domnia sa sau la actuala conducere a AJF“. Atitudinea independentă şi lipsită de implicare pe care o adoptă directorul DSJ Vâlcea este explicabilă. În primii ani ai carierei sale de arbitru, Comănescu a fost strâns de testicule de către Dumitru Lovin, pe atunci antrenor la Forestierul Băbeni, pe motiv că Adi n-a vrut să-i explice tehnicianului băbenar care au fost motivele eliminării unui jucător. Pe de altă parte, nici cu Constantin Pintilie n-a fost în relaţii prea bune directorul DSJ Vâlcea, celebră fiind o înregistrare audio prin care Comănescu încerca să demonstreze că Pintilie s-a implicat în jocuri de culise din fotbalul vâlcean. Nu avem în acest moment dovezi că Adi Comănescu   l-a iertat pe Lovin, dar cert este că Pintilie nu i-a purtat pică directorului DSJ pe care anul trecut chiar l-a susţinut, o vreme, pentru a prelua funcţia de preşedinte al arbitrilor vâlceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe