Nicolae Pătru îşi bate joc de vâlceni

luni, 13 noiembrie 2006

 Liderul PRM şi-a dat din nou cu stângu-n dreptul

 

Nicolae Pătru îşi bate joc de vâlceni

 

Într-unul dintre momentele sale rare de luciditate, Nicolae Pătru, liderul peremiştilor vâlceni, a recunoscut faptul că drumul şi câteva gospodării situate între E.M. Berbeşti şi CET Govora nu sunt afectate doar de camioanele, care transportă cărbune, ci şi de cele ce distribuie piatră de la cariera Bistriţa, precum şi de sutele de maşini de tonaj greu ce tranzitează zilnic zona de vest a judeţului nostru. Peremistul se arată conştient de faptul că CET Govora înregistrează o întârziere în asigurarea stocurilor pentru iarnă. Pătru îşi continuă afirmaţiile de tip „delirium-tremens“, susţinând că deţine informaţii potrivit cărora transportul pe calea auto a cărbunelui nu ar fi cu 20 la sută mai ieftin decât cel pe calea ferată, ba din contră, ar fi chiar mai scump. El a argumentat această ipoteză fantasmagorică sugerând că documentele oficiale care atestă că, astfel, râmnicenii vor plăti mai puţin pentru agentul termic, sunt falsificate. Autorităţile judeţului şi specialiştii în domeniu califică acuzaţiile peremistului drept nocturn-fanteziste. Este greu de crezut că specialiştii de la CET Govora ar putea scoate cifre optimiste din burtă, mai ales că îşi asumă răspunerea pentru acestea şi nici nu au scopuri electorale, cum are de exemplu domnul Pătru. Atenţionat că luările de poziţie de genul celei mai sus prezentată îi pot dăuna în faţa electoratului, probabil că Nicolae Pătru va renunţa pe viitor la criticile neîntemeiate pe marginea acestui delicat subiect. Potrivit datelor oficiale, transportul de cărbune pe calea auto, mai ieftin cu 20 la sută decât cel pe calea ferată, a dus la conturarea unui preţ mai mic al gigacaloriei livrată râmnicenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe