Asistent medical mort în condiţii misterioase

luni, 23 octombrie 2006

Asistent medical mort în condiţii misterioase

Un asistent medical din comuna vâlceană Roşiile, Nicolae Roşca, în vârstă de 29 de ani a murit sâmbătă noaptea în condiţii misterioase. Bărbatul rămăsese noaptea în incinta dispensarului unde lucra pentru a face de permanenţă. În clădire mai era şi femeia de serviciu, care a auzit la un moment dat zgomotul unui geam spart. Atunci când a ajuns la locul unde se auzise zgomotul l-a descoperit pe asistent mort, cu gâtul tăiat în geamul spart al unei uşi. Cadavrul era pe o platformă cu scări interioare. „Femeia a încercat să-l salveze, dar pierduse o mare cantitate de sânge şi nu a mai avut ce-i face. S-a efectuat autopsierea cadavrului, iar din primele date rezultă că decesul a fost provocat de secţionarea arterei carotide, care a fost provocată de unul dintre cioburile de geam şi de pierderea unei mari cantităţi de sânge. Nu avem indicii că ar fi vorba de o agresiune, dar se fac în continuare cercetări pentru a se stabili cum a ajuns bărbatul în acel loc şi cum s-a spart geamul în felul acela. Probabil că a alunecat cumva, nu se ştie.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe