ŞTIRI ÔÇô fotbal

joi, 14 septembrie 2006

ŞTIRI – fotbal

 

Divizia B

 

CSM-ul merge în Banat

 

După succesul de sâmbătă, de pe teren propriu cu FC Bihor, echipa antrenată de Costel Pană se va deplasa în Banat, pentru dificila confruntare cu CFR Timişoara. Vâlcenii au avantajul unui moral bun, ca urmare nu doar a succesului de pe teren propriu, ci şi în urma victoriei de la Slatina, de marţi, din Cupa României, când CSM-ul s-a impus cu 2-0 în faţa lui ALRO, despărţind-o acum doar un meci de şaisprezecimile celei mai populare competiţii fotbalistice.

Divizia C

La Oltchim revin suspendaţii

Pentru că nu are drept de promovare în Divizia B şi pentru ca lumea să nu-şi îndrepte atenţia înspre cei ce au vândut locul câştigat pe teren, conducerea echipei de fotbal Oltchim Rm. Vâlcea stă în atenţia tuturor acum prin faptul că întreţine ca subiecte „de sezon“ cele legate de suspendarea vedetelor. În acest caz, pentru că Roşoagă şi compania au ispăşit nemeritatele pedepse, au dreptul acum să reintre pe teren. Vineri, 15 septembrie, de la ora 16.00, pe teren propriu, FC Oltchim va primi vizita celor de la Trans Sil Târgu Mureş.

Divizia D

Primul derby, la Berbeşti

După trei etape disputate din Divizia D (Liga a IV-a), fotbalul de elită din judeţ atrage atenţia prin faptul că trei echipe au punctaj maxim: Forestierul Băbeni, Minerul Berbeşti şi Sportul Rm. Vâlcea, cea de pe urmă beneficiind însă de generozitatea echipei Petrolul Drăgăşani, care a evoluat pe teren propriu cu jucători substituiţi, facilitând astfel succesul râmnicenilor la masa verde. Sita competiţională va cerne săptămâna aceasta la vârf, colo unde este programat meciul direct dintre primele două clasate, Minerul Berbeşti şi Forestierul Băbeni.

Divizia Onoare

Intră în joc şi cei care au stat

După plecarea preşedintelui Persu de la AJF Vâlcea, numărul de echipe înscrise în Liga a VI-a (Divizia Onoare) a sporit, astfel că, în ciuda retragerii formaţiilor Inter Suteşti, Petrodam Măciuca, Tineretul Diculeşti şi Coşerea Berbeşti, întrecerea are parte de serii mai bogate. Aşa se face că în locul a patru serii de câte 12 echipe, câte au fost anul trecut, acum sunt două serii de câte 14 echipe şi două de câte 13. În acestea din urmă au fost echipe care n-au evoluat în prima etapă, dar care vor intra la joc săptămâna aceasta. După prima rundă din Liga a V-a, pe primele locuri se află echipele CSM Drăgăşani, Voinţa Orleşti, FC Pietrari şi Ştiinţa Grădiştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe