Sabotarea lui Monceanu

joi, 7 septembrie 2006

OPINIE. Liberalii cred că Gutău conduce Primăria Râmnicului prin telefon

Sabotarea lui Monceanu

• sunt de părere Emilian Frâncu şi Ion Nicolae

Viceprimarul liberal al Râmnicului, Constantin Monceanu, este sabotat de oamenii lui Gutău. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu şi vicepreşedintele organizaţiei, Ion Nicolae. Mai mult, aceştia sunt tentaţi să creadă că primarul Mircia Gutău continuă să conducă Primăria Râmnicu Vâlcea din penitenciarul Colibaşi, prin intermediul telefonului mobil.

Potrivit lui Frâncu, viceprimarul Monceanu ar fi sabotat tocmai de şefii serviciilor din primărie, întrucât aceştia au fost numiţi în funcţie de primarul Mircia Gutău. Liderul PNL Vâlcea nu a ezitat chiar să ceară schimbarea directorului ADP şi să solicite un control la această instituţie. La rândul său, Ion Nicolae este dispus să plece urechea la zvonurile potrivit cărora Primăria Râmnicului ar fi de fapt condusă încă de Gutău, prin intermediul telefonului mobil. „Primarul Monceanu este sabotat. Toţi şefii serviciilor sunt puşi în funcţie de domnul Gutău. Se comandă şi acum tot de către dânsul. Dacă-şi făcea treaba, nu era acum acolo unde este”, a spus Nicolae în cadrul unei conferinţe de presă. Frâncu a adus şi un exemplu concret în sprijinul afirmaţiilor sale. Astfel, la Zilele Râmnicului „oamenii lui Gutău au absentat, aflându-se în concediu”.

Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe