JECMĂNEALĂ!

luni, 4 septembrie 2006

JECMĂNEALĂ!

opinia publică a aflat că mobilierul stradal pentru Scuarul Revoluţiei (lângă Tribunalul Vâlcea), urma să coste municipalitatea aproape 1,4 miliarde lei, deşi nu a fost organizată o licitaţie în acest sens iar această sumă nu a fost prinsă în contractul încheiat cu constructorul

Banul public a fost de când lumea o vacă bună de muls pentru politicieni şi oamenii de afaceri. Opinia publică a fost şocată atunci când mai mulţi consilieri liberali, susţinuţi de viceprimarul Constantin Monceanu, au relevat o serie de ilegalităţi comise de fosta conducere a primăriei. Cele 49 de băncuţe montate în Scuarul Revoluţiei urmau să coste municipalitatea nu mai puţin de 28 milioane lei bucata, iar iluminatul public la Scuarul Revoluţiei şi la Scuarul Nord se ridica la nu mai puţin de 3 miliarde lei.

Gheorghe Păsat, consilier municipal PNL, a venit cu o serie de informaţii menite a întina şi mai mult imaginea Primăriei Râmnicului. Astfel, opinia publică a aflat că mobilierul stradal pentru Scuarul Revoluţiei (lângă Tribunalul Vâlcea), urma să coste municipalitatea aproape 1,4 miliarde lei, deşi nu a fost organizată o licitaţie în acest sens iar această sumă nu a fost prinsă în contractul încheiat cu constructorul. Concret, mobilierul stradal este compus dintr-un număr de 49 de băncuţe din fontă şi lemn, al căror preţ este de 28 milioane lei per bucată. O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi în ceea ce priveşte iluminatul celor două scuaruri (Revoluţiei şi Nord). Acest iluminat ar fi urmat să coste Primăria Râmnicului nu mai puţin de 3 miliarde lei. Nici pentru acesta nu a fost organizată o licitaţie. „Consilierii PNL nu sunt de acord şi cer ca banii să se aloce altor domenii. Nu a fost organizată nici un fel de licitaţie iar sumele nu au fost prinse în proiectele respective. Propun renunţarea la două din cele trei miliarde destinate iluminatului public, precum şi organizarea unor licitaţii corecte”, a spus în plenul Consiliului Local, Gheorghe Păsat. Viceprimarul Constantin Monceanu a declarat că va cere firmei care a montat băncuţele să le demonteze şi să se ducă cu ele de unde a venit.

Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe