Ministerul Transporturilor vrea să demoleze un pod cu valoare europeană

luni, 28 august 2006

Monument istoric vâlcean în pericol:

Ministerul Transporturilor vrea să demoleze un pod cu valoare europeană

Un monument istoric cu valoare europeană riscă să fie demolat în cel mai scurt timp, la iniţiativa reprezentanţilor Ministerului Transporturilor. Podul de cale ferată de la Proieni, aflat pe Valea Oltului a fost scos din garanţie de câţiva ani de o firmă de construcţii franceză, care l-a inspectat şi a concluzionat că este indicat să fie construit un altul, în apropierea primului. De luni de zile trenurile care circulă între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu reduceau viteza pe podul respectiv, pentru a nu pune în pericol siguranţa călătorilor. În prezent se lucrează la construirea unui nou pod de cale ferată, amplasat paralel cu cel vechi, care urmează să fie dat în folosinţă. Reprezentanţii Ministerului Culturii se opun însă demolării podului, pe care este de altfel amplasată şi o plăcuţă pe care scrie « monument istoric ». Disputa între cele două are drept obiect în principal modul de administrare al podului. În mod normal întreţinerea acestui monument istoric revine actualului proprietar, SNCFR – Sucursala Regională Craiova, care însă ar fi dorit să scape de această obligaţie prin... demolarea obiectivului.  De curând reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Vâlcea a înaintat SNCFR – Sucursala Regională Craiova - actualul proprietar - obligativitatea de a întreţine acest obiectiv de patrimoniu. Soarta podului este însă în continuare incertă. Podul de cale ferată de la Proieni traversează Oltul şi este - alături de podul lui Anghel Saligny de la Cernavodă - unul dintre obiectivele de valoare ale patrimoniului naţional, fiind considerate minuni ale Europei în materie de arhitectură, dar şi ca durată de folosinţă. Podul de la Proieni a fost construit în 1899 la celebrele Atelierele Dayde & Pille din Paris şi a fost apoi transportat pe Valea Oltului. Amplasarea lui s-a făcut sub îndrumarea inginerului Mihail M. Râmniceanu, iar de atunci a funcţionat neîntrerupt 100 de ani. În 1999 firma de construcţii franceză a inspectat podul şi l-a scos din garanţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe