Hoţii de combustibil au ajuns la răcoare

luni, 21 august 2006

Hoţii de combustibil au ajuns la răcoare

 

Judecătorii vâlceni de la Brezoi au emis la sfârşitul săptămânii trecute mandate de arestare preventivă pe numele a trei hoţi de combustibil. Poliţiştii din Călimăneşti i-au reţinut săptămâna aceasta pe Ion Feraru, de 28 de ani, din Bujoreni şi pe Adrian Negoescu, de 25 de ani, din comuna Perişani, care comiseseră furturi de combustibil împreună cu Florin Ursu, de 19 ani, din Brezoi din rezervoarele tirurilor parcate la Seaca. Ion Feraru şi Adrian Negoescu au fost introduşi pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Vâlcea, prin ordonanţă emisă de Poliţia oraş Călimăneşti, după care au primit şi mandate de arestare pentru 29 de zile. Ei au fost reţinuţi la mai multe zile după comiterea furtului, deoarece iniţial au fugit de la locul faptei. Şoferul tirului a reuşit să-l prindă iniţial doar pe Florin Ursu, de 19 ani din Brezoi, de etnie rromă, care a fost arestat încă de atunci. La faţa locului poliţiştii au găsit şi nouă bidoane din material plastic a câte 20 de litri fiecare, din care şapte erau pline cu motorină sustrasă din rezervorul tirului. De fapt, Ursu a mai fost cercetat împreună Negoescu pentru acelaşi gen de fapte. În cursul lunii aprilie 2005 cei doi au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau motorină din interiorul unui tir înmatriculat în Turcia, faptă săvârşită în Parcarea Necrys din oraş Brezoi. Au scăpat însă atunci doar cu o sancţiune administrativă de 1000 de lei noi. În luna noiembrie 2004 cei doi au fost din nou surprinşi la furat motorină dintr-un autotir staţionat în Parcarea Petrom de la Călimăneşti. Din nou au plătit o amendă administrativă. „Ursu mai fusese cercetat pentru infracţiunea de furt calificat în 2004, când, împreună cu alţi doi complici a sustras motorină şi alte bunuri dintr-un autobuz al unei societăţi comerciale din Sibiu, faptă săvârşită în comuna Boişoara. Şi în acest caz s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Poliţia oraş Călimăneşti continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a grupului.” – a declarat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe