Baschetbalistele lui Doru Moise au reluat antrenamentele

joi, 10 august 2006

Baschetbalistele lui Doru Moise au reluat antrenamentele

De la 1 august, antrenorii echipei de baschet feminin CET Govora, Doru Moise şi Mihai Toma, şi-au strâns jucătoarele şi au reînceput pregătirile în vederea viitorului sezon competiţional. Aşa cum se cunoaşte, vâlcencele au mai avut o perioadă de pregătire la începutul lunii iulie, care n-a durat decât două săptămâni. Amânarea startului Diviziei A i-a făcut pe oficialii clubului vâlcean să le mai acorde jucătoarelor încă o mini-vacanţă. Până pe 20 august, când vor pleca în cantonament la mare, cel mai probabil în staţiunea Neptun-Olimp, vâlcencele se vor pregăti în Sala „Traian”.

14 fete în lot

Ca şi anul trecut, tehnicienii echipei vâlcene vor avea la dispoziţie pentru viitorul sezon 14 jucătoare. La capitolul „plecări” poate fi trecută deja Silvia Ondreikovics (care va juca la Sportul Studenţesc), dar şi Magda Moise, care intenţionează să se retragă definitiv din activitate. În locul celor două baschetbaliste amintite care nu vor mai îmbrăca şi la anul tricoul echipei CET Govora au fost transferate deja Laura Bocoş (28 ani) şi Ana Maria Chirilă (23 ani), un conducător de joc şi un pivot a căror cotă pe plan naţional este deosebit de ridicată. Deşi jucătoarele aduse în această vară au o valoare confirmată pe plan naţional, conducerea clubului vâlcean rămâne rezervată în privinţa obiectivului pe care echipa îl poate îndeplini în sezonul viitor. 
„Când am adus-o anul trecut pe Silvia Ondreikovics, ne-am frecat mâinile bucuroşi şi ne-am lăudat ce jucătoare valoroasă am transferat! Dar, ne-am cam grăbit cu aprecierile la adresa ei, iar în meciuri nu a prea confirmat. Nu ştim de ce! Poate pentru că au existat persoane care i-au spus prea repede că nu a făcut deloc o alegere bună prin venirea ei la Vâlcea. Acum se şi vede unde a ajuns! Sau pentru că a simţit că are o răspundere prea mare aici! Vrem ca mai întâi Bocoş şi Chirilă să confirme că au valoare şi pot ajuta echipa noastră, iar abia apoi să ne felicităm că le-am transferat la Vâlcea”, spune preşedintele CS CET Govora, Dorin Vlad.

S-a lucrat mereu fără presiune

Altfel, oficialul echipei vâlcene a ţinut să amintească faptul că oamenii din conducerea firmei ce sponsorizează clubul nu au exercitat niciodată presiuni asupra grupării de baschet feminin pentru a ocupa un loc anume în clasament. Situaţia nu se va schimba nici în viitorul sezon. „E foarte important de ştiut că am avut din partea conducerii firmei o anume libertate. Nu s-a lucrat deloc «sub presiune». N-a bătut nimeni cu pumnul în masă că vrea un rezultat deosebit, că altfel desfiinţează echipa! În funcţie şi de restul formaţiilor din Divizia A am fost lăsaţi să ne descurcăm singuri şi să încercăm, prin rezultate bune, să aducem publicul în sală! Acum doi ani ne-am clasat pe locul 3, iar în sezonul trecut a fost rândul junioarelor să urce până pe poziţia secundă în ţară, lucru care ne-a bucurat foarte mult! Campionatul care urmează va fi la fel de puternic ca şi cel precedent. Mai ales că, din câte se vehiculează, în afară de echipele puternice care compun Divizia A, îşi fac trupe tari CSU Oradea şi Magic Sibiu”, afirmă Dorin Vlad.
Cuplajele vor aduce mai mulţi spectatori în Sala „Traian”
Preşedintele de la CET Govora a apreciat în final că posibilele cuplaje de baschet din Sala „Traian”, atunci când vor juca atât echipa de fete, cât şi cea de băieţi (SCB CSŞ Rm. Vâlcea), vor fi extrem de benefice: „În mod cert, vor fi mai mulţi spectatori în sală, sportul va avea numai de câştigat!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe