Amenzile i-au forţat pe primari să grăbească retrocedările

joi, 24 august 2006

Amenzile i-au forţat pe primari să grăbească retrocedările

Amenzile aplicate în ultimele luni de către Prefectura Vâlcea i-au făcut pe primari să mărească ritmul retrocedărilor în baza Legii 247/2005. Din totalul de 34.032 cereri au fost deja trimise spre verificare 24.018. Dintre acestea, un număr de 7.666 au fost deja rezolvate. „Ceva se întâmplă; probabil de vină sunt amenzile. În orice caz, nu mai există localităţi cu zero, cu primari care să spună că nu mai e necesară retrocedarea. La anul, din punct de vedere administrativ, operaţiunea va fi încheiată. Nu însă şi din punct de vedere juridic, pentru că vor începe litigiile”, a declarat recent prefectul Anuţa Handolescu. În acest moment, în judeţul Vâlcea sunt 11 cazuri de cetăţeni care au pierdut definitiv şi irevocabil în instanţă dreptul de retrocedare. Aceşti cetăţeni continuă însă să se zbată pentru drepturile lor, ajungând chiar la măsură extreme, cum ar fi greva foamei în faţa Guvernului şi Preşedinţiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe