Turiştii “nu deranjazăÔÇ£ staţiunea Voineasa

luni, 10 iulie 2006

Turiştii „nu deranjază“  staţiunea Voineasa

 Multe staţiuni vâlcene nu reuşesc să se menţină nici măcar pe linia de plutire, deşi suntem în plin sezon estival. În urma unui sondaj realizat de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea în sectorul balnear, pentru a vedea cum se desfăşoară serviciile medicale contractate de staţiuni, s-a constatat că, în unele unităţi, gradul de ocupare nu depăşeşte 15%. „Unele nu funcţionează la capacitate maximă şi nu reuşesc să fie nici măcar pe linia de plutire. În această situaţie se află staţiunea de la Voineasa. Deşi s-au făcut eforturi considerabile pentru asigurarea celor mai bune condiţii tuturor celor veniţi în staţiune, fiind 1.400 de locuri pe serie, gradul de ocupare nu depăşeşte 15%, ceea ce este o cifra infimă. Unul din motivele invocate, pentru care staţiunea e goala, e legat de distanţa la care se afla faţă de cele mai apropiate centre urbane şi dificultăţile legate de transport sau perioada examenelor şcolare. Aceste aspecte sunt totuşi nesemnificative, pentru că vom asista în perioada următoare la o supraaglomerare şi o reprogramare a biletelor care nu s-au onorat”, a declarat un oficial al CAS Vâlcea. Reprezentantul casei susţine că dacă în perioada următoare se va produce supraaglomerarea staţiunii, ar putea apărea nereguli în sistemul balnear şi o dată cu acestea problemele. Explicaţia: vor apărea servicii peste nivelul celor care reprezintă valoarea de contract cu asigurările sociale de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe