Dezastrul în economia vâlceană

luni, 31 iulie 2006

Nu vă grăbiţi să vă bucuraţi! Uniunea Europeană poate aduce

Dezastrul în economia vâlceană

• pentru proprietari unităţilor de procesare, de alimentaţie publică şi hoteliere există numai două variante: modernizarea sau închiderea

Economia vâlceană ar avea foarte mult de suferit în cazul integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, deoarece foarte puţine unităţi de procesare, unităţi de alimentaţie publică, dar şi hoteliere corespund la această oră normelor europene. Aceste unităţi vor trebui reautorizate conform normelor uniunii europene. Foarte puţine corespund acestor norme, astfel că pentru proprietari există numai două variante : modernizarea sau închiderea. Conducerea Prefecturii Vâlcea şi-a exprimat zilele acestea îngrijorarea cu privire la evoluţia economiei vâlcene în următorii câţiva ani, astfel că s-a dispus luarea unor măsuri de urgenţă pentru pregătirea populaţiei şi agenţilor economici. « Noile reglementări cu privire la unităţile procesatoare de produse de origine animală şi non-animală, a unităţilor de alimentaţie publică sau a celor care oferă servicii hoteliere va conduce la reducerea sensibilă a numărului acestora, atât datorită lipsei fondurilor necesare pentru modernizare, cât şi a lipsei de interes a proprietarilor. » - a precizat subprefectul de Vâlcea, Radu Renga.

Doar 5 unităţi procesatoare corespund normelor europene

La ora actuală, dintre cele 139 de unităţi procesatoare de produse de origine non-animală din Vâlcea corespund normelor europene doar 5 unităţi. Alte 54 sunt necorespunzătoare, iar în cazul lor s-a eliberat deja ordonanţă de suspendare definitivă a activităţii). Restul de 80 de unităţi se vor închide la data de 1 octombrie 2006 dacă nu se vor conforma până atunci cerinţelor legislative. Pachetul de legi privind calitatea şi siguranţa alimentară urmează să intre în vigoare la data de 1 octombrie 2006. De asemenea  numărul de abatoare pentru animale (bovine şi porcine) s-a redus la două: SC Diana SRL Bujoreni şi SC Prod Cot Impex SRL Berislăveşti – unităţi care pot acoperi însă din punctul de vedere al capacităţii de prelucrare necesarul judeţului. „În acest sens ridică probleme doar activitatea de achiziţie a animalelor de la populaţie.” – a mai spus subprefectul. În ultima perioadă au fost evaluate astfel unităţile procesatoare de produse de origine non-animală. În judeţ există astfel doar patru unităţi de fabricare a pâinii şi produselor de panificaţie şi patiserie care au fost găsite în regulă, alte 57 fiind considerate acceptabile sau vor trebui recontrolate până la data de 1 octombrie, dar 50 dintre ele nu corespund în nici un fel noilor norme. Doar o unitate de fabricare a produselor de morărit a primit calificativul „bine”, în timp ce  8 vor fi supuse unor noi controale până în octombrie, iar 3 sunt inacceptabile şi a fost emisă ordonanţă de încetare definitivă a activităţii lor. Vor mai trebui de asemenea să fie controlate încă o dată două unităţi de fabricare a produselor zaharoase, şase unităţi de fabricare a vinului şi o unitate de fabricare a berii. Până în luna octombrie vor fi controlate încă o dată şi trei unităţi de fabricare a băuturilor nealcoolice (cea de-a patra a primit deja ordonanţă de interzicere a activităţii) şi trei unităţi de fabricare a conservelor din fructe şi legume. În ceea ce priveşte rezultatul evaluării unităţilor de procesare a cărnii şi laptelui, la nivelul judeţului sunt două abatoare pentru carne de bovine şi porcine: SC Diana SRL Bujoreni şi SC Prod Cot Impex SRL Berislăveşti; patru unităţi de preparate din carne: SC Mastro Prod SRL  Râmnicu Vâlcea, SC Luci Cris SRL Drăgăşani, SC Diana Prod SRL Vlădeşti şi SC Avi Giis SRL Mihăeşti; un  abator de păsări - SC Avicola Băbeni SA – care va demara un program de modernizare începând cu 1 august 2006  - şi o unitate de procesare a laptelui: SC Five Continent SRL Horezu.

Situaţie gravă la prelucrarea laptelui

La capitolul "lapte şi produse din lapte" Vâlcea înregistrează o situaţie gravă, atât la prelucrare, cât şi la colectarea laptelui de la populaţie. În judeţului este în prezent doar o singură unitate de procesare, în localitatea Horezu, dar aceasta este în faza incipientă de funcţionare, pe bază de lapte achiziţionat din judeţul Sibiu. „Nu în ultimul rând punem problema populaţiei din categoria agricultorilor care, după integrarea în Uniunea Europeană va fi pusă în situaţia de a renunţa la venitul produs în gospodăria proprie dacă nu sunt îndeplinite cerinţele europene privind măsuri de igienă şi ecologizare. Având în vedere apropierea termenelor limită de îndeplinire a angajamentelor asumate de ţara noastră în procesul de negociere cu Uniunea Europeană, precum şi impactul economic şi social pe care îl va determina realizarea acestora este imperios necesar să ne îndreptăm toată atenţia în acest domeniu.” – a mai precizat subprefectul de Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe