Chef de chef fără Gutău!

luni, 31 iulie 2006

Chef de chef fără Gutău!

Invitaţiile la Ziua Imnului au fost semnate de primarul arestat

Ziua Imnului Naţional a fost constituit şi în acest an un prilej pentru râmniceni de a ieşi din case şi de a petrece în centrul oraşului. Fără prea mult fast, organizată modest, Ziua Imnului nu s-a evidenţiat decât prin numărul mare de oameni care au luat cu asalt toată zona centrală a Râmnicului. Cu un program al manifestărilor culturale ciuntit serios pe ultima sută de metri, sărbătoarea râmnicenilor a fost marcată de autorităţi prin complezenţa anilor trecuţi. Elementul de noutate a fost constituit de viceprimarul Constantin Monceanu, cel care a rămas la conducerea Primăriei Râmnicului, după arestarea primarului Mircia Gutău şi a viceprimarului Nicolae Dicu. Acesta a prezidat Ziua Imnului, reuşind să-şi facă treaba foarte bine.

Jurcan ia poziţie

„Ostilităţile” au fost începute vineri dimineaţa, prin şedinţa solemnă a Consiliului Local. Această şedinţă, ce se anunţa a fi una formală, s-a remarcat totuşi prin discursul senatorului Dorel Jurcan, preşedinte al organizaţiei judeţene Vâlcea a PD. Acesta s-a referit în mod explicit la situaţia lui Mircia Gutău, catalogând arestarea acestuia ca o „piesă de teatru locală”, regizată de interese ascunse. Exprimându-şi speranţa că justiţia îşi va face datoria, senatorul democrat a dat de înţeles că în spatele arestării stau oameni care doresc să profite de situaţia astfel creată. Unul dintre cei care au amintit numele lui Mircia Gutău în această şedinţă a fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Pătru. Acesta a spus că regretă absenţa primarului Mircia Gutău şi a viceprimarului Nicolae Dicu, exprimându-şi încrederea că justiţia va fi dreaptă în acest caz. În schimb, deputatul liberal Emilian Frâncu nu şi-a putut ascunde satisfacţia de a-l vedea pe colegul său de partid, Constantin Monceanu, purtând eşarfa tricoloră. Ziua de vineri a continuat cu o expoziţie de fotografie intitulată „Râmnicul în imagini”, cu concursuri de volei pe plajă, fotbal şi polo la Piscina Enigma, dar şi cu spectacole de teatru, muzică simfonică şi populară. Pe scena amplasată pe stadionul Zăvoi au urcat nume importante ale muzicii populare româneşti, ca Maria Ciobanu, Nicolae Furdui Iancu şi Ileana Ciuculete.

Invitaţii cu schepsis

Un aspect amuzant al acestor zile a fost faptul că toate invitaţiile trimise de Primăria Râmnicului au fost semnate de „primar Mircia Gutău”. Aceasta, cu toate că edilul se află în arest de circa trei săptămâni. Cei care s-au ocupat cu protocolul explică această gafă prin aceea că invitaţiile au fost făcute cu mult timp înainte iar numărul mare al acestora nu a mai permis modificarea lor. Totuşi, surse din Primăria Râmnicului spun că a fost vorba de o „gafă intenţionată”. Invitaţii cu semnătura lui Mircia Gutău au primit şi instituţiile centrale, cum sunt Administraţia Prezidenţială şi Guvernul României.

Două zile de distracţie

În dimineaţa Zilei Imnului, oficialităţile locale s-au deplasat în coloană oficială, din faţa Primăriei Râmnicului pe traseul Şcoala „Take Ionescu”, Biserica Toţi Sfinţii, Casa Memorială „Anton Pann”, Parc Zăvoi. Coloana oficială a făcut o scurtă oprire la Biserica „Toţi Sfinţii”, pentru ceremonialul de ridicare a drapelului. A urmat ceremonia Imnului, în Parcul Zăvoi, acolo unde în urmă cu 158 de ani s-a cântat pentru prima oară într-un spaţiu public imnul naţional al României. Au luat cuvântul oficialităţile judeţului, dar şi parlamentari vâlceni. Zilele de sâmbătă şi duminică au oferit râmnicenilor prilejul de a petrece în aer liber. Oferta a fost destul de diversificată: meciuri de fotbal, spectacole de teatru şi muzică uşoară, focuri de artificii. Au concertat nume importante ale muzicii uşoare româneşti: Antract, Taxi, Iris, Heaven, Anna Lesko, Morandi şi Cargo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe