CET Govora se reuneşte din nou pe 1 august

luni, 31 iulie 2006

CET Govora se reuneşte din nou pe 1 august

Săptămâna aceasta fetele termină vacanţa

În urmă cu o săptămână, staff-ul tehnic al grupării de baschet feminin CET Govora, de comun acord cu conducerea clubului, le-a acordat componentelor echipei vâlcene încă 15 zile de relaxare. Baschetbalistele pregătite de Doru Moise şi Mihai Toma se află aşadar din nou în vacanţă, iar pe 1 august se vor regrupa cu adevărat pentru a începe pregătirile în vederea participării în ediţia următoare a întrecerii interne.

Dacă la prima reunire lotul echipei CET Govora a fost foarte restrâns numeric, de data aceasta, la pregătiri vor veni toate jucătoarele pe care Doru Moise le va avea la dispoziţie în viitorul sezon al Diviziei A. Inclusiv cele două achiziţii din această vară, Laura Bocoş (achiziţionată de la Biandra Târgovişte) şi Ana Maria Chirilă (adusă de la campioana ţării, BC ICIM Arad). Din această vară, nu vor mai juca pentru gruparea vâlceană Silvia Ondreikovics şi mai mult ca sigur nici Magda Moise. Prima jucătoare amintită a refuzat să-şi semneze prelungirea cu echipa noastră în această vară, iar acum îşi caută o altă echipă în ţară, în timp ce pentru veterana Magda Moise a sosit iarăşi timpul retragerii. Accidentată grav în campiona-tul precedent, soţia antrenorului Doru Moise a încercat din răsputeri să revină pe teren, dar se pare că încă mai resimte dureri acute şi astfel va prefera să nu rişte nimic. Chiar şi dacă nu va mai juca încă un sezon, oficialii de la CET Govora sunt pregătiţi să-i ofere o retragere de gală, aşa cum poate nu a prea avut parte atunci când şi-a agăţat prima oară ghetele în cui, acum 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe