# Viceprimarul Râmnicului, Constantin Monceanu, va reveni la serviciu săptămâna viitoare. El se află de mai multe zile în concediu medical datorită unor puternice dureri de spate. A făcut infiltraţii şi medicii i-au prescris un concediu mai lung dar edilul liberal este recunoscut pentru punctualitate şi pentru implicarea continuă în rezolvarea problemelor de administraţie locală.
# Unul dintre primarii Vâlcii îmbogăţit peste noapte este „spălat“ semiprofesionist de un coleg de la un cotidian local. Acesta încearcă să-l scoată pe edil basma curată, uitând să precizeze că din bugetul local, sub diverse forme, primarul cu familie mare , maşini, vile şi terenuri, a virat zeci de milioane către cotidianul amintit. Bani care nu au folosit localnicilor! Bani care ar fi putut servi la publicarea în toată presa locală a anunţurilor de licitaţie pentru lucrările atribuite de ani buni aceluiaşi serele. Nu întâmplător!
# Un alt spălător amator nu s-a sfiit să primească o comandă din partea unui om de afaceri pe care altădată îl blamase. Cei 200 de Ron au fost băuţi de „Ronin“ exact în seara zilei în care aruncase cu noroi în nişte finanţişti locali.
# Cei care călătoresc spre litoral cu autobuzele firmei Antares aparţinând cunoscutului europarlamentar dezertor Dumitru Becşenescu sunt nemulţumiţi de faptul că nu au de unde-şi procura bilete pentru întoarcere. Sunt obligaţi să le plătească anticipat, Antaresul neavând casă de bilete în Mangalia sau pot opta pentru a alerga prin staţiuni după şoferi cu trei zile înainte de data întoarcerii , a plăti biletele şi a aştepta ca aceştia să le aducă din Râmnnic. Nu ne miră zgârcenia lui Becşe şi nici că acesta se teme de şoferii hoţi. Ştie toată lumea proverbul cu teama hoţilor.
# La tinerii liberali se pregăteşte un puci ! Unul dintre lideri a fost lovit de caniculă şi comandă articole negative împotriva sa !!!
# Asupra liberalilor seniori atacurile sunt comandate de colegi. De cei din Alianţă. Doctorul Badea, deputatul Frâncu şi Ion Nicolae sunt primele victime. Atacurile împotriva ultimului, consilier municipal şi şef al Inspecţiei în Construcţii nu ne miră. Omul poate fi candidatul PNL la municipiu şi are ceva şanse. Deasemenea, este genul de om care când vede că executivul sare calul şi vrea o maşină de vot impecabilă se opune. În aceste condiţii orgoliosul moldovean nu se sfieşte să dea o ripostă prin presa controlabilă şi fidelă.
Web Design by DowMedia