Pătru, la mâna informatorilor din propriul partid

joi, 22 iunie 2006

Pătru, la mâna informatorilor din propriul partid

o  suită de  foşti colonei  „activează”, în locul precupeţelor de altădată, în conducerea PRM Vâlcea

De ani de zile,Partidul România Mare se împăunează cu reţeaua proprie de informatori,  alcătuită din foştii securişti, SRI-şti, militari, poliţişti, „cadre”  cărora uşile structurilor în care au lucrat le sunt încă deschise. În  PRM Vâlcea, în jur de 25 astfel „de foşti”, lucrează  pentru partidul  lui Vadim, motiv de mândrie pentru liderul judeţean , Nicolae Pătru, care foloseşte pe post de bau-bau ceea ce alte formaţiuni politice încearcă să ascundă sub preş.    

Costache, Mătuşa, Stănescu, Silvestru şi, posibil, Petrăreanu 

Deşi, în genere, Nicolae Pătru îi îndepărtează pe toţi cei care i-ar putea periclita scaunul, în ultima perioadă  a acceptat, în jurul său, voit sau nu, şi alţi oameni decât vânzătoarele de chiloţi second-hand, pe care, în legislatura trecută, le ridicase la „gradul” de consiliere municipale ori de lidere de organizaţie locală. Astfel, o suită de  foşti colonei de Poliţie  „activează”  în conducerea PRM Vâlcea. Fostul şef al serviciului Cercetări Penale din Poliţia Râmnicu Vâlcea, colonelul Marian Mătuşa,  a primit în mod „democratic”,  funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Vâlcea a PRM. Unul dintre poliţiştii care au coordonat activitatea  economică de pe Platforma Chimică, colonelul Ion Costache, este membru  în Biroul Judeţean Vâlcea al Partidului România Mare. Şi colonelul Gheorghe Stănescu, fostul şef al Poliţiei Judeţene Vâlcea, este în graţiile liderului PRM , căci  fiul acestuia  s-a căsătorit cu fiica lui Nicolae Pătru.  Prin târg se zoneşte că şi colonelul Nicolae Petrăreanu,  fostul adjunct al IPJ Vâlcea,  şi unul dintre cei mai respectaţi poliţişti,  ar avea ceva afinităţi cu PRM-ul şi că, pentru alegerile locale viitoare, Nicu Silvestru, o eminenţă semi-cenuşie a Miliţiei Române, ar putea candida din partea PRM, la Primăria Drăgăşani. 

Reţeaua îşi mai face şi de cap 

Amiciţii, interese comune, frustrări, acestea sunt, în genere, criteriile care sau la baza racolărilor peremiste. Cert este că Nicolae Pătru are biroul plin de dosare cu informaţii  despre te miri cine, pe care, în caz de extremă-urgenţă, le furnizează şi Bucureştiului, pentru a-şi  apăra scaunul atât de periclitat de vicepreşedinte al Consiliului judeţean, dar şi pentru a-l mulţumi pe Vadim şi a alimenta ziarele sale. Când interesele nu se rezolvă pe cale amiabilă,  PRM apelează  la tunul cu rahat.  Exemplu în acest sens este „cântarea”  din ziarele  de partid, împotriva prefectului Anuţa Handolescu, căreia, din informaţiile noastre i se pregăteşte şi o campanie de vară „arzătoare”.  Pătru nu pare  să se îndoiască, cel puţin la nivel declarativ,  de veridicitatea informaţiilor pe care i le pun la dispoziţie „oamenii noştri”, cum îi place să spună, dar nici nu este întotdeauna extrem de mulţumit de ele, căci „reţeaua „ ca oricare din România şi din această lume, îşi mai face şi de cap, şi îi livrează doar ce „trebuie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe