Jaf la calea ferată Vâlcea-Vâlcele

luni, 19 iunie 2006

Jaf la calea ferată Vâlcea-Vâlcele

Calea ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea, un colos feroviar

care îşi pierde, pe zi ce trece, utilitatea, aşteaptă aproape  170 milioane  de dolari pentru continuarea lucrărilor.
Slabe speranţe, însă, pentru că actuala putere nu are de gând să-i  dea cea mai mică şansă, urmând modelul băsescian, de pe vremea „domniei” acestuia  la Ministerul Transporturilor care a considerat Vâlcea-Vâlcele o investiţie inutilă.   Potrivit proiectelor măreţe, ţinute la dospit, prin sertarele ministerelor, lucrarea ar trebui să beneficieze de 138 milioane dolari din  surse externe, la care se va adăuga şi partea de contribuţie a   bugetul de stat: peste 26 milioane dolari.

La propriu şi la figurat, pe nisipuri mişcătoare

S-a spus, nu o dată, că această magistrală  feroviară pluteşte, la propriu şi la figurat, pe nisipuri mişcătoare. Nici acum situaţia nu pare să se fi stabilizat. Aceasta, nu numai din cauza  solului extrem de dificil pe care este amplasată,  ci şi din cauza nenumăratelor aventuri de natură financiară prin care a trecut această lucrare. Acum, lucrurile nu stau altfel. Nimeni nu poate garanta, în acest moment, că  banii  vor veni integral, lucrările nu vor stagna, din nou, din lipsă de fonduri, fenomenul alunecărilor de teren nu se va repeta, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor, iar bugetul statului nu va fi din nou găurit, inutil. În aceste condiţii, se întrevede încă un exemplu despre cum se pot mânca, inutil, bani cu duiumul, fără ca nimeni să păţească ceva.

Furturi colosale, pedepse zero 

Stoparea lucrărilor, în 1997 a reprezentat o pierdere financiară de aproape 30 milioane euro. De-a lungul timpului, presa a semnalat jaful care s-a produs pe magistrala părăsită, jaf practicat de la vlădică până la opincă. Bucăţi de şină, traverse, echipamente de cale au fost vândute ( o afacere mai mult decât profitabilă, având în vedere preţul foarte bun al fierului vechi), fără ca nimeni să păţească ceva. La  începutul acestui an, Boiangiu Victor şi Truşcă Gheorghe, salariaţi ai SC CCFACC erau cercetaţi pentru gestiune frauduloasă. O găinărie, de fapt, faţă de adevăratul jaf, pentru care, în data de 16 februarie celor doi li s-a dat NUP( neînceperea urmăririi penale).   La ora actuală, materialele rezultate în urma demolării , adică miliarde de lei  aruncate inutil, se află strânse în opt depozite provizorii  ale antreprenorului general, urmând ca CNCF CFR să le preia în vederea refolosirii. Cert este că acestea vor sluji doar unor lucrări de „cârpeală”, deoarece, deşi peste ele trenul a trecut doar o singură dată, tipul şi calitatea  îndoielnică şi timpul şi-au spus cuvântul.

Ar fi trebuit să devină funcţională în 2008

Linia ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea ar fi trebuit să aibă o lungime de 39 kilometri, costurile estimate fiind de aproximativ 138 milioane dolari. Finalizarea liniei era  preconizată pentru 2008, ceea ce ar fi permis  realizarea unei rute feroviare noi care să asigure derularea traficului dintre zonele din sud-estul si estul ţării, cu scurtarea distanţei de transport cu circa 107 kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe