Alegeri la Vlădeşti

luni, 26 iunie 2006

Alegeri la Vlădeşti

 

Prezenţa lui Becali ar putea schimba lucrurile

• este de părere preşedintele PNG Vâlcea, Traian Grănişteanu

Recent, Partidul Noua Generaţie, filiala Vâlcea, şi-a desemnat candidatul pentru funcţia de primar al comunei Vlădeşti, în persoana lui Gheorghe Mareş, fost lucrător în cadrul IPJ Vâlcea. În cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PNG Vâlcea, preşedintele organizaţiei, Traian Grănişteanu a dat asigurări că Gheorghe Mareş va beneficia de tot sprijinul partidului în această campanie. Nu este exclus ca în comuna Vlădeşti să poposească într-una din zilele următoare chiar preşedintele PNG, Gigi Becali. Acesta ar putea să vină în această localitate pentru a-l sprijini pe candidatul organizaţiei vâlcene a PNG pentru câştigarea postul de primar. Preşedintele PNG Vâlcea, Traian Grănişteanu ia serios în calcul această posibilitate. „Ar conta enorm. Dacă vine, nu mai există turul II”, spune Grănişteanu, sugerând că sprijinul de imagine pe care l-ar putea aduce Becali candidatului PNG, Gheorghe Mareş, l-ar scoate pe acesta câştigător încă din primul tur. Liderul PNG Vâlcea i-a mai acuzat pe unii dintre candidaţi la postul de primar că vor să facă o afacere din aceste alegeri.

Candidatul PRM nu ştie să fure şi să mintă

Gheorghe Miu este candidatul PRM pentru postul de primar al comunei Vlădeşti. Are 33 de ani, este profesor de sport şi director de zonă la o societate de protecţie şi pază. După cum l-a prezentat şeful PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, tânărul candidat a făcut lupte şi culturism şi nu ştie să fure şi să mintă. „Nici nu am de gând să-l învăţ”, a mai precizat Pătru

 

Virgil Angelescu este candidatul ţărănist

Într-un semianonimat cu care ne-au obişnuit de câţiva ani, ţărăniştii vâlceni şi-au prezentat şi ei, la jumătatea săptămânii trecute, candidatul pentru Primăria Vlădeşti, în persoana lui Virgil Angelescu, în vârstă de 40 de ani. Membru PNŢCD din martie 2006, Angelescu se recomandă ca un om de afaceri care doreşte să se afirme în administraţia publică locală. Mizând pe circa 10% din voturile electoratului, candidatul ţărănist recunoaşte totuşi că nu are prea mari speranţe legate de aceste alegeri. Totuşi, şeful PNŢCD Vâlcea, Minodor Vasiloiu a ţinut să-l asigure pe candidat că va beneficia de tot sprijinul organizaţiei vâlcene. Cât despre programul electoral al lui Angelescu, acesta pare tras la xerox după cele ale contracandidaţilor săi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe