Viaţă grea, tratată la cântec de frunză

Viaţă grea, tratată la cântec de frunză

În Româna pensiilor batjocoritoare, o bătrână din Milcoiu reuşeşte să-şi învingă,  cu umor, sărăcia şi handicapul

Iulia ….
 De la o vreme, aproape în fiecare zi de marţi, în  centrul Râmnicului,  se aude cântec din frunză. O femeie trecută de 70 de ani, prezintă trecătorilor un repertoriu inedit, cu  « hit-ul » ei preferat « Noi suntem români ». În mod paradoxal, nu stârneşte mila  ori dispreţul audienţei ambulante,  ci simpatia. Septuagenera nu se consideră nici pe departe cerşetoare, căci pentru banii pe care îi primeşte munceşte din greu, pentru vârsta ei,  ci « artist amator stradal ».  

Clientul nostru, stăpânul nostru!
Când nu cântă din frunză, Ioana Ivan, din Milcoiu,  dă nişte vorbe de duh de te prăpădeşti de râs. « Ce caut doar marţea la cântat ? Scumpo, marţea este sărbătoare naţională : intrarea ţăranilor la oraş ! Nu pot trăi  fără să-mi pese de sărbătoarea naţională !  Pentru ziua naţională de marţea am şi un imn. Stai să-mi caut un « instrument » ca lumea. Ia o frunză din micul depozit pe care îl are într-o găleată şi începe să cânte » Noi suntem români ! ». Un trecător se opreşte , o ascultă, îi dă o hârtie de 10.000, şi îi recomandă să mai schimbe, totuşi, repertoriul. Îl lasă să plece, după care îl bodogăneşte : Mai dute-n… Nu poţi ofensa clentul în faţă, ştii vorba aia : Clientul nostru, stăpânul nostru ! ».

O descendenţă aleasă,  comentată  în stil propriu
Umorul său optimist,  plin de sănătate, ascunde o dramă pe care încearcă zilnic să o depăşească. Îi lipseşte antebraţul mâinii drepte iar pensia pentru handicap fizic , de 1.800.000 lei lunar , abia îi ajunge pentru pâine.  Se trage dintr-una dintre cele mai bune familii din Milcoiu,  se mândreşte cu asta şi crede că nici ea  nu şi-a făcut neamul de râs, chiar dacă mai cîntă « din când în când, în  aer liber ».   Înaintaşii săi au fost notari, învăţători, preoţi, iar nepoţii,  oameni « mari » în Vâlcea. « Gheorghe Dumitraşcu, director cunoscut  în Râmnic, pe vremea lui Ceauşescu îmi este rudă.  A trecut într-o zi pe lângă mine şi mi-a dat 500.000 de lei. S-a făcut că nu mă ştie dar eu l-am recunoscut. »., spune femeia,  ascunzând-şi mâna dreaptă sub cămaşa costumului popular curat şi călcat, pe care îl poartă.

Handicap transformat în avantaj
La 12  ani,  o maşină de treierat i-a smuls antebraţul. A suferit dar i-a trecut. Cu timpul a învăţat să facă de toate cu jumătatea de mână, inclusiv să coase. S-a şi măritat de vreo două ori dar nu a avut copii . Când vine vorba de cel de-al doilea  bărbat îi vin şi ei dracii : « 20 de ani am stat cu el, la Deduleşti . Ne-am despărţit şi nu am rămas cu nimic de pe urma lui, o pensie ceva !   A băgat atâta bătaie în mine că mi-aş putea scoate 100 de certificate medicale. Dar  m-a ajutat Domnul, nu am făcut nici o injecţie în 71 de ani de viaţă, sunt cea mai sănătoasă femeie din România ».   

«Dacă nu aveam frunza şi mâna , muream de foame!« 
Umorul , frunza şi laptele de bivoliţă, pe care îl bea zilnic, fiindcă i-l aduce o rudă,   par a fi secretele sănătăţii acestei femei. În plus, « Dacă nu aveam frunza şi mâna asta, defectă, muream de foame ! ».   A colindat şi încă mai colindă ţara în lung şi-n lat, pentru a cânta. Sportul său preferat este dormitul prin gări. Este obişnuită cu interviurile, căci, pe unde a fost, ziariştii au remarcat-o. A cântat, din frunză, la teatrul  din Baia Mare, la Timişoara, şi pe toate scenele  unde a fost chemată.

S-a pus pe acte de caritate
Acum, încearcă un act caritabil care speră să aibă succes. A recuperat-o, de prin canale, pe Mariana Catrina, fostă muncitoare la CPL, pensionară cu 5 milioane lei de lună şi  mamă a trei copii : «unul paralitic, una nebună şi alta înfiată » .  O va duce la ea acasă, la Milcoiu, şi crede că, dacă va învăţa să iubească din nou, apa şi săpunul, Mariana va redeveni femeia de altă dată. « Să vii  marţea viitoare, s-o vezi, n-o  s-o mai recunoşti.  ! ».
Peste o jumătate de oră îşi ia scaunul, banii pe cântat, găleata cu de toate, o ia şi pe Mariana şi pleacă : «  Acum trebuie să prind autobuzul, venim marţi. Şi atunci  e zi naţională!»