|marți, iunie 28, 2022
  • Follow Us!

Seminar despre comunism, patronat de Gheorghe Gheorghiu Dej 

Seminar despre comunism, patronat de Gheorghe Gheorghiu Dej

• junii liberali au venit de acasă cu manuale de economie politică şi poezii patriotice
 
Duminică, începând cu ora 10.00, la Pensiunea Valentina din Râmnicu Vâlcea a avut loc un seminar organizat de filiala Vâlcea a Tineretului Naţional Liberal. Seminarul, intitulat „Ce înseamnă comunismul pentru mine ?” s-a dorit o încercare de a-i face pe tinerii să înţeleagă mai bine ce a însemnat comunismul în România, dincolo de părerile preconcepute ale unora sau altora despre această etapă istorică. Întâlnirea, care s-a derulat pe parcursul a circa 3 ore, s-a bucurat de prezenţa celor doi deputaţi liberali vâlceni (preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu şi vicepreşedintele organizaţiei, Petre Ungureanu), precum şi de cea a preşedintelui TNL Vâlcea, Bogdan Pistol. La seminar au participat o serie de membri ai organizaţiei vâlcene a TNL, precum şi reprezentanţii mass media.
 
Concurs de eseuri

Seminarul se înscrie într-un proiect mai larg, lansat la nivel naţional de TNL, privind reforma clasei politice româneşti şi de condamnare a sistemului comunist. În cadrul acestui proiect, va fi organizat şi un concurs de eseuri pe tema comunismului, care se adresează nu numai tinerilor liberalilor, dar şi tuturor acelora care cred că au ceva de spus în legătură cu acest subiect. Astfel, se speră că vor fi strânse circa 10.000 de eseuri la nivel naţional, din care vor fi selectate cele mai bune. Autorii acestora vor fi recompensaţi, la nivel naţional, cu premii importante în bani – de ordinul miilor de euro, iar la nivel local – în speţă judeţul Vâlcea, cel mai bun eseu va fi premiat cu 8 milioane lei, cel de-al doilea cu 5 milioane lei iar cel de-al treilea cu 3 milioane lei. Juriul care va desemna câştigătorii va fi compus din membri TNL, dar şi din ziarişti. La nivel naţional se doreşte cooptarea unor personalităţi din Consiliul de Supraveghere a Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului (Cristian Pârvulescu, Stelian Tănase, Lucia Hossu Longin, Constantin Ticu Dumitrescu, Marius Oprean, Stejărel Olaru), reprezentanţi ai foştilor deţinuţi politici, ai foştilor dizidenţi şi ai Senatului PNL – Constantin Bălăceanu Stolnici.
 
Ungureanu şi Gheorghiu Dej

Seminarul care a avut loc duminică la Pensiunea Valentina a fost patronat de portretul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, adus de acasă de deputattul Petre Ungureanu. Parlamentarul nu a uiat să spună că îi poată un deosebit respect lui Dej, deoarece datorită acestuia tatăl său a fost eliberat din puşcărie în anul 1964. Adresându-se celor prezenţi cu „Dragi tovarăşi”, scoţându-se cravata de la gât şi suflecându-se mânecile cămăşii, deputatul Petre Ungureanu a încercat astfel să parodieze într-un mod de-a dreptul penibil comportamentul aparatcikilor. „Am adus tabloul cu Gheorghiu Dej din două motive: pentru că ţin mult la el – lui i se datorează eliberarea tatălui meu din puşcărie când eu aveam 13 ani şi pentru că datorită lui s-a dezgheţat comunismul în România în acea perioadă”, a spus Ungureanu.

Poezii patriotice

La rândul său, preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, a opinat că există şanse maxime ca Legea Lustraţiei să fie votată în Parlament, cu unele modificări. Totuşi, Frâncu este de părere că legea va fi atacată la Curtea Constituţională de PSD şi PRM. „Vom avea mari surprize în ceea ce-i priveşte pe mulţi dintre cei care azi conduc România”, a mai spus liberalul. Spre sfârşitul seminarului, între senorii şi junii iberali a fost închegat un dialog pe tema comunismului, nu puţine fiind momentele în care au ieşit scântei din cauza hotărârii cu care au fost prezentate argumentele fiecărui interlocutor. Dialogul a fost presărat şi cu intervenţii ale jurnaliştilor prezenţi, cu proiecţii de filme – document despre perioada comunismului dar şi cu recitări de poezii patriotice. Unul dintre cei care s-au delectat recitând poeme de acest gen a fost şi liderul TNL, Bogdan Pistol.

Nu au lipsit obiectele menite a aminti de acea perioadă neagră prin care a trecut poporul român: manuale de economie politică, colecţii de poezii patriotice, clasoare pline cu timbre editate în cinstea conducătorului iubit. Unul dintre vorbitorii cei mai înfocaţi, care a înfierat, în cadrul seminarului, cu mânie aproape proletară comunismul a fost o cunoscută figură de politician local, care a dovedit că are memorie scurtă, uitând vremurile când dădea cu subsemnatul pe la fosta Securitate. Să vă reamintim noi, stimabile!

Leave a Response