La Spitalul şi Liceul din Horezu se construieşte la nesfârşit

joi, 4 mai 2006

Investiţii de miliarde uitate

La Spitalul şi Liceul din Horezu se construieşte la nesfârşit
 
Construirea a două anexe la spitalul Orăşenesc Horezu şi Liceul Constantin Brâncoveanu din aceeaşi localitate sunt prelungite la nesfârşit. Acest lucru se întâmplă datorită lipsei fondurilor care s-au alocat de la bugetul statului cu pipeta de-a lungul anilor. Singurii care au avut de suferit sunt bolnavii din zonă care sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a-şi trata afecţiunile ce puteau fi tratate şi pe plan local. Totodată profesorii sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea în două schimburi şi nu mai lipseşte mult până când predarea cursurilor se va face în trei schimburi.
 
Extinderea Spitalului Orăşenesc Horezu a început în anul 1992. Potrivit proiectului iniţial, valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 116,75 miliarde de lei până la ora actuală alocându-se doar 63,07 miliarde de lei. Din această sumă s-a construit până la ora actuală aproximativ 75%, fiind gata doar scheletul imobilului şi câteva saloane. Gheorghe Niţă edilul şef al oraşului Horezu a spus că imobilul ar fi putut fi terminat de mai mult timp dacă s-au fi găsit fondurile necesare continuării lucrărilor. „S-a construit cu intermitenţe însă de curând s-a alocat 25 de miliarde de lei şi mai avem o promisiune de încă 36 de miliarde. Banii vor veni de la Guvern prin intermediul Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Sperăm să nu se mai prelungească finalizarea clădirii pentru că şi aşa s-a aşteptat prea mult”, a declarat primarul oraşului Horezu. Acesta a adăugat că odată cu finalizarea construcţiei vor putea beneficia de serviciile acestui centru medical aproximativ 70 de mii de persoane urmând să deservească nu mai puţin de 25 de localităţi plus oraşul Horezu. Unitatea medicală a fost proiectată să fie cea mai modernă de pe teritoriul întregului judeţ concurând chiar cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Chiar şi aşa darea în folosinţă a spitalului rămâne deocamdată doar un vis deoarece la ora actuală lucrările au fost sistate.

Învăţământ în trei schimburi la Liceul Constantin Brâncoveanu 
 
Un alt imobil aflat într-o situaţie similară este Liceul Constantin Brâncoveanu din aceeaşi localitate care este în construcţie de 11 ani. Conform proiectului obiectivul principal este extinderea şcolii cu încă 16 săli de clasă care să poată prelua şi elevii veniţi din Centrul de Asistenţă Socială de la Bistriţa, îngrămădiţi la ora actuală în atelierele liceului. Valoarea investiţiei actualizată în urmă cu trei ani se ridică la aproximativ 61,177 de miliarde de lei, iar termenul final al lucrării a fost actualizat de fiecare dată, în funcţie de banii care s-au alocat. Sorici Constantin directorul liceului a declarat că la ora actuală, datorită lipsei banilor constructorul a hotărât să lucreze cu propriile fonduri în ideea că banii ce urmează să fie alocaţi vor ajunge într-un final la destinaţie. „Se lucrează la ferestre dar decontul urmează să se facă după alocarea fondurilor. Din câte am înţeles banii ar trebui să ajungă în săptămânile următoare însă chiar şi aşa sumele vor fi suficiente doar pentru finalizarea construcţiei nu şi pentru dotările interioare. Mai avem nevoie de aproximativ 20 de miliarde de lei pentru amenajările interioare în laboratoarele de specialitate şi sălile de clasă”, a spus şeful unităţii de învăţământ. În privinţa urgentării lucrărilor, directorul şcolii a precizat că dacă banii nu vor ajunge la timp, aproximativ 1200 de elevi vor trebui să înveţe în ture, pentru a putea fi pus în practică un alt proiect de modernizare a unor ateliere care la ora actuală sunt folosite pe post de clase de curs, proiect a cărei execuţie nu poate fi amânat. „La ora actuală am ajuns să lucrăm în două schimburi şi cred că se va ajunge şi la trei schimburi pe zi. Este foarte greu dar nu avem ce face”, a conchis Sorici Constantin. Gheorghe Niţă primarul oraşului este însă optimist în ceea ce priveşte finalizarea investiţiei spunând că nu vor exista prea multe probleme. „Cred că anul şcolar 2007 – 2008 îi va prinde pe elevii acestui liceu în clase noi. Trebuie să primim aproximativ 40 de miliarde de lei de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi totul va fi gata în această vară”, a spus primarul oraşului. • Marian POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe