|duminică, iulie 3, 2022
  • Follow Us!

Două familii au rămas sub cerul liber după ce un bătrân de 70 de ani le-a dat foc la case 

Bunicul piroman
 
Două familii au rămas sub cerul liber după ce un bătrân de 70 de ani le-a dat foc la case
 
Două familii din comuna vâlceană Ghioroiu au rămas sub cerul liber după ce un bătrân de 70 de ani, bolnav psihic a dat foc intenţionat uneia dintre case. Bătrânul Ilie Amza a aprins mai întâi locuinţa lui Paul Spârleanu şi l-a lăsat pe acesta fără casă. În plus incendiul care a izbucnit în seara de 3 mai s-a extins şi la casa vecinei, Gheorghiţa Boltaşu, din satul Căzăneşti. Până la stingerea focului prima casă a ars aproape în întregime, împreună cu bunurile din interior, iar casa vecină a ars pe aproximativ 40 de metri pătraţi. Printre bunurile distruse în incendiu au fost şi 200 de volume de cărţi, iar din gospodărie a ars un pătul din lemn cu aproximativ 1,5 tone de porumb şi 30 de metri liniari de gard. „Valoarea pagubelor se ridică la aproximativ 32.000 de lei, iar a bunilor salvate la aproximativ 30.000 de lei.” – a precizat locotenentul Cătălin Popescu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. „Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un bătrân din localitate, cunoscut cu afecţiuni psihice. În urma incendiului clădirile au fost distruse în proporţie de 80 %, dar nu s-au înregistrat victime omeneşti.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.

Leave a Response