Profesoară lovită cu o sticlă de alcool de elevi beţi

luni, 3 aprilie 2006

Profesoară lovită cu o sticlă de un elev beat

 

   O profesoară de la Grupul Şcolar Ferdinand din Râmnicu Vâlcea a fost ameninţată la sfârşitul săptămânii trecute de un grup de elevi aflaţi sub influenţa alcoolului. Profesoara tocmai intra pe poarta şcolii când a fost acostată de un grup de elevi din liceu, care aveau mai multe sticle de băutură în mâini. Fără ca profesoara să le reproşeze ceva elevii au început să o înjure, iar unul dintre ei a aruncat chiar cu o sticlă plină cu băutură spre ea. Conducerea şcolii a chemat poliţia, dar nici amenzile nu i-au liniştit pe „liceenii” recalcitranţi. Au fost amendaţi astfel Dumitru Popa, elev în casa a XI-a F, Alexandru Şarpe, din aceeaşi clasă, Alin Chiosilă, din clasa a XII-a F şi Constantin Creaţă, tot din clasa a XII-a F. „Poliţiştii i-au trimis pe elevi acasă, urmând să stea de vorbă cu ei şi cu părinţii a doua zi, când îşi reveneau din starea de beţie, dar după plecarea echipajului de poliţie cei patru s-au întors la şcoală, unde au continuat să jignească şi să ameninţe cetăţenilor care treceau prin zonă. De data aceasta la faţa locului a ajuns şi poliţistul de proximitate, care a luat legătura cu conducerea liceului. Poliţiştii de proximitate urmează să atenţioneze părinţii celor patru elevi şi îi vor consilia pe aceştia cu privire la modul de comportare.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. Unul dintre scandalagii, Dumitru Popa a fost dus în biroul directorului şi a mai fost amendat încă o dată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe