Campanie anti-violenţă în şcoli

luni, 17 aprilie 2006

Campanie anti-violenţă în şcoli

• Vâlcea se situează pe un loc fruntaş în privinţa scandalurilor şi violenţei în şcoli

La Vâlcea a fost demarată de aproximativ o săptămână o campanie de proporţii în şcolile vâlcene, care are drept scop să-i facă pe elevi să înţeleagă faptul că nu îşi pot rezolva problemele bătându-li profesorii sau colegii. Acţiunea demarată de Poliţia de proximitate vine după ce au fost înregistrate mai multe incidente violente la şcolile din judeţ, în urma cărora au fost elevi răniţi, sau chiar profesori. Ultimul caz de acest gen a fost înregistrat chiar săptămâna trecută, când o profesoară a fost lovită cu o sticlă în cap de câţiva elevi recalcitranţi, aflaţi sub influenţa alcoolului. Judeţul Vâlcea se situează în prezent pe locul 21 privind abaterile săvârşite de către elevi, tâlhăriile comise de aceştia şi pe locul cinci în privinţa la consumul de droguri. Mai sunt de asemenea cazuri în care elevii ajung beţi la cursuri, dar poliţiştii de proximitate au stabilit că în majoritatea situaţiilor ei nu consumă alcool în incinta şcolilor. „Campania Anti-violenţă, pentru prevenirea victimizării şi cea de reducere a evenimentelor rutiere campanie se desfăşoară la nivel naţional. La Vâlcea Poliţia de Proximitate a organizat întâlniri cu elevii în cadrul orelor de dirigenţie ce se desfăşoară în cadrul unităţilor de învăţământ. O astfel de întâlnire a avut loc şi cu copii instituţionalizaţi în Centrul de Plasament numărul 5.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. Agentul şef Dragoş Vasilescu, poliţist de proximitate în cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea le-a prezentat celor peste 40 de copii de la centru legile care reglementează normele de convieţuire socială, de menţinere a liniştii şi ordinii publice, precum şi principalele infracţiuni în care pot fi implicaţi tineri, atât în calitate de autori cât şi de victime. Poliţistul i-a sfătuit pe copii să stea cât mai departe de alcool şi tutun, fiindu-le prezentate efectele negative ale consumului acestora, precum şi faptul că drogurile sunt percepute ca fiind extrem de periculoase şi total interzise. Cei prezenţi au fost informaţi cu privire la delicvenţa juvenilă din zona unităţilor de învăţământ şi strategia de prevenire a acestui gen de infracţionalitate, cu prezentarea unor cazuri concrete care s-au înregistrat la Vâlcea. Toţi copii au primit pliante cu principalele atribuţii ale poliţiei de proximitate şi cu sfaturi utile pentru prevenirea comiterii infracţiunilor. Aceste acţiuni vor continua în toate unităţile de învăţământ, mai ales că unele din aceste unităţi au înţeles să participe în sprijinul lucrătorilor de poliţie, exemplul cel mai concludent fiind iniţiativa elevilor de la liceul Energetic, care au declanşat proiectul ,,Săptămâna non-violenţei’’.Problema violenţei şi a drogurilor a fost dezbătută şi la sediul Liceului Economic de către agentul şef adjunct Dan Paul, din cadrul Poliţiei de Proximitate şi de inspectorul Ionuţ Pâslaru de la Centrul de Prevenire Anti-drog. La întâlnire au mai luat parte directoarea liceului, Domnica Olaru şi profesorul psiholog al Inspectoratul Şcolar, Cătălina Jianu. Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a ale liceului au aflat astfel că se pot alege cu dosare penale în cazul în care au un comportament violent la şcoală sau pe stradă şi care pot fi efectele drogurilor. Agentul Dan Paul a spus că în municipiu acţionează şapte poliţişti de proximitate, împărţiţi pe mai multe sectoare. În timpul întâlnirii inspectorul Ionuţ Pâslaru a prezentat elevilor un interviu realizat cu un tânăr consumator de droguri, care o dată ce a renunţat la acest viciu a trebuit să suporte consecinţele, respectiv faptul că o eventuală angajare se realiza extrem de greu, majoritatea oamenilor refuzând un astfel de angajat. Şi pentru că tot este perioada curăţeniei de primăvară poliţiştii de proximitate de la Băile Olăneşti s-au gândit să le dea în schimb elevilor o altă ocupaţie cu care să-şi umple timpul. Ei au iniţiat o acţiune denumită,,Oraşul meu cel mai curat’’ pe baza protocolului de colaborare încheiat cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Învăţământului din localitate. La această acţiune, care s-a desfăşurat în parcul oraşului au participat peste 40 de elevi ai claselor a XII a şi a XI a de la Liceul Teoretic Băile Olăneşti, împreună cu profesorul Antigona Hodorogea, din partea Primăriei Băile Olăneşti, viceprimarul Alexandru Noaje, iar din partea poliţiei agentul şef adjunct Emilian Pralea şi agentul şef adjunct Constantin Nicolae. Aceste acţiuni vor fi continuate, deoarece există în localitate o strânsă colaborare între poliţie pe deoparte şi elevi, cadre didactice pe de altă parte. Astfel, în cursul acestei săptămâni va avea loc chiar un meci între echipa de fotbal a liceului teoretic şi a poliţiei oraşului.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe