Sătenii din Laloşu stau pe o bombă cu ceas

joi, 9 martie 2006

 Vine Apocalipsa!
 
Sătenii din Laloşu stau pe o bombă cu ceas
 
 
Fântânile ard din cauza scurgerilor de gaze
 
   Situată în sudul judeţului Vâlcea, localitatea Laloşu, se confruntă cu o situaţia nemaiîntâlnită până în prezent. Zeci de fântâni din satele Portăreşti şi Mologeşti se aprind din cauza gazelor emanate din interior. În timp ce localnicii se tem de flăcări că ar putea să le mistuie gospodăriile, la celălalt capăt al comunei, în satul Olteţani, locuitorii din 28 de case trăiesc cu teama în suflete că într-o noapte toată agoniseala lor de-o viaţă se va duce pe apa Olteţului, din cauza alunecărilor de teren. Din zeci de fântâni ies gaze care la contactul cu o scânteie se aprind, incendiind puţurile şi lăsând fără apă potabilă locuitorii din zonă.
 
   De câteva luni de zile localnicii din satele Portăreşti şi Mologeşti au sesizat un fenomen extrem de ciudat care se petrece în ţinuturile lor. În peste 30 de fântâni din curţile localnicilor, au început să iese din subteran gaze, totul culminând cu aprinderea acestora la gurile puţului. “Duminică, ginerele meu s-a dus să ia o găleată de apă şi a venit şi mi-a spus că miroase a gaz. A aprins o brichetă şi atunci gazele din fântână s-au aprins şi au izbucnit cu o violenţă greu de imaginat. Puţin a lipsit să nu ia foc acoperişul fântânei, iar casa este şi ea în pericol. Când flăcările s-au mai domolit, le-am înăbuşit cu o pătură udă, apoi am pus tuciul pe pirostrii şi am încălzit apa să fac mămăligă, deasupra puţului”, spune Alexandrina Curcă, una dintre sătencele care se minunează de acest fenomen. Locuitorii din satele Portăreşti şi Mologeşti au ieşit cu mic cu mare pe uliţele satului şi nu mai contenesc povestind. “Şi la mine se
întâmplă la fel. Apa nu mai are limpezimea de altătadă. Este galbenă şi are impurităţi. Trebuie să mergem să luăm apă din comuna învecinată, din Iancu Jianu, care este în judeţul Olt. Este aşa de departe că nici noi nu ştim cum o să o mai scoatem la capăt”, spun membrii familiei Curcă. Peste drum, oamenii se strâng ciorchine la alte fântâni şi fiecare povesteşte acelaşi fenomen. “A fost foarte cald şi dacă scăpărai un chibrit deasupra fântânii imediat lua foc. Acum a plouat şi este răcoare şi gazele acumulate sunt mult mai puţine. Nu se mai aprind aşa de repede! Să facă ăştia o sondă aici că poate aşa mă îmbogăţesc şi eu că la sărăcia care este... e vai de noi! Eu încălzesc apa deaspura fântânii”, spune Constantin Cernitu. Luni la primăria din localitatea Laloşu era agitaţie mare, primarul Ion Toma nu-şi mai vedea capul de treburi. Pe de o parte, presiunea din partea localnicilor cărora li se aprind fântânile, pe de altă parte, în faţa primăriei, s-a instalat ieri un adevărat comando.

Prefectul şi subprefectul, în acţiune
 
Trupe ale Pompierilor Militari veniţi din Judeţul Dolj, dar şi ale Detaşamentului de Pompieri Drăgăşani au instalat maşini de intervenţie în faţa Primăriei. “O echipă de Pompieri va fi prezentă zi şi noapte aici pentru a stinge incendiile”, a spus un tânăr locotenent. Adrian Mesescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, se afla în obiectiv, una dintre maşinile de pompieri fiind adusă pentru a aproviziona cu apă animalele localnicilor din cele două sate, iar o altă maşină, trimisă şi deservită de la pompierii doljeni, avea o instalaţie de potabilizare a apei. Prezenţi la Laloşu pentru a observa pe viu acest fenomen, prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu şi subrefectul Radu Renga au mirosit pe viu gazele emanate din puţuri. “Eu nu am mirosul dezvoltat şi nu simt mamaie nimic. Dar dacă e aşa cum spuneţi facem aici un adevărat Kuweit. Vindem maşinile şi ne luăm cămile. Ne îmbogăţim, nu alta”, spunea prefectul Anuţa Handolescu. Subprefectul Radu Renga a simţit mirosul şi chiar şi-a dat cu părerea: “Parcă ar fi acetonă de dat pe unghii. Eu cred că este foarte posibil ca gazele să fie de la conducta care trece la un kilometru de gospodăriile localnicilor”, a spus subprefectul.
 
Comuna blestemată
 
În timp ce la intrarea în comună ard fântânile, la celălalt capăt al comunei, inundaţiile fac ravagii. “Avem în satul Olteţani un număr de 28 de case ale căror anexe au fost înghiţite de apa Olteţului. Oamenii trăiesc cu frica în sân, când aud şuvoaiele care le-au luat pomii fructiferi, viţa de vie, gardurile, coteţele, iar apa stă gata să le mai ia şi casele. În anul 2004 a fost demarat un proiect de canalizare, dar din lipsa fondurilor, a fost lăsat baltă, iar acum oamenii văd cum li se năruie agoniseala de-o viaţă”, spune primarul Toma.  Ioana Tănase, una dintre femeile din Olteţani afectată de inundaţii, ne-a spus: “Trăiesc noaptea cu frica în sân, şi când vuieşte Olteţu, parcă ar trece sute de trenuri. Aş vrea să mor, să mă duc şi eu odată cu apa asta. Nu mai e de trăit, mai bine îmi pun ştreangul”, se vaietă femeia când vede cum apa se apropie de casă. Primarul Toma crede că Laloşu este o comună blestemată. “Nu avem gaze, nu apă potabilă, nu cablu tv., drumurile sunt ca vai de lume, iar acum a mai apărut şi pacostea cu focul care aprinde fântânile şi casele care stau gata să se prăbuşească luate de apa Olteţului”. Autorităţile vâlcene au promis că vor investi fonduri, pentru betonarea Oltelului în satul Olteţani şi încearcă să rezolve care este cauza pentru care fântânile sunt în flăcări.
 
Fenomenul Laloşu, mister sau incompetenţă!
 
Specialiştii chemaţi să dea explicaţii despre fântânile care ard, dau neştiutori din umeri
 
   La şedinţa care a avut loc marţi, la sediul Prefecturii Vâlcea, au participat pe lângă autorităţile judeţene şi proprietarii sondelor de gaz care trec prin zona afectată. Părerile au fost care mai de care mai diversificate, dar în final când s-a tras linie şi s-a adunat s-a dovedit că totul s-a rezumat la simple... dări cu părere.
Reprezentanţii Sanepid Vâlcea, prin vocea dr. Ion Mihail s-au arătat mai îngijoraţi că localnicii din Laloşu ţin câinii în lanţuri, în preajma fântânilor decât de situaţia emanaţiilor de gaze.
   Reprezentanţii Schelei de Petrol Drăgăşani, Transgaz Mediaş, sucursala Craiova, Petrom, Compet Ploieşti şi Toreador aflaţi la întâlnirea de la Prefectura Vâlcea au “demonstrat”, pe rând, că nu este vina lor, că s-au făcut verificări peste verificări, iar fisurări la sondele care trec prin zonă nu au fost depistate. “Firma Toreador a făcut zeci de verificări la sondele care au forat la numai cinci sau şase kilometri de zona afectată. Gazul ieşit din fântâni este unul simplu, adică nu are concentraţie de ţiţei, cum este cel furnizat de noi, adică cu o concentraţie destul de mare de metal şi ţiţei”, a concluzionat unul dintre reprezentanţii acestei firme. Viorel Liţă, reprezentantul Transgaz Mediaş, sucursala Craiova, a declarat autorităţilor că vor alimenta în perioada imediat următoare localităţile Balş şi Iancu Jianu de la alte conducte, doar-doar se va lămuri problema: “O să închidem vanele la cele două capete ale conductei şi o vom goli. Astfel vom observa dacă va înceta fenomenul de emanare a gazelor din fântânile oamenilor. Da, chiar dacă suntem doar la un kilometru jumătate distanţă, suntem convinşi că problema nu este la noi!”, a declarat Viorel Liţă. La întrebarea prefectului de Vâlcea, Anuţa Handolescu, care ar fi explicaţia specialiştilor la fenomenul inexplicabil de la Laloşu, aceştia au răspuns ironic: “Putem să punem râul să curgă la munte! Nu găsim nici o justificare!”. Pentru a evita extinderea în alte zone apropiate, ieri au fost demarate alte verificări ale apei în localităţile Diculeşti, Făureşti şi Şuşani.
Pentru că la întâlnirea de la Prefectura Vâlcea nu s-a ajuns la nici o concluzie plauzibilă privind provenienta gazelor din fântâni, prefectul Anuţa Handolescu a lansat o ipoteză rămasă tot în... coadă de peşte. “Dacă cumva ţiganii care fură gazolină au străpuns conducta care trece prin împrejurimi, poate aşa să se explice fenomenul de la Laloşu”, a spus prefectul. Chiar şi locuitorii din zonă spun că au observat de mai multe ori ţiganii furând gazolină, dar, responsabilii conductei neagă “ţepuirea” instalaţiei de etnici rromi, pe motiv că: “Avem pază şi acest lucru nu credem că este posibil”. Cosmin RADU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe