|sâmbătă, mai 15, 2021
  • Follow Us!

Contestaţia lui Sandu Şocu, încă nerezolvată la AJF! 

Contestaţia lui Sandu Şocu, încă nerezolvată la AJF!

 

el se va adresa zilele acestea Federaţiei Române de Fotbal

 

Cu câteva ore înainte de Adunarea Generală a AJF Vâlcea, fostul secretar al acestei instituţii, drăgăşeneanul Sandu Şocu, a depus o contestaţie în care invoca încălcarea prevederilor statutare. El a solicitat ca să fie respectat articolul 27 şi pentru a putea vota, delegaţii echipelor să fi fost anunţaţi cu cinci zile înainte la secretariatul AJF Vâlcea. „Este limpede că, dacă se respecta această prevedere statutară, în sală ar fi fost numai oameni implicaţi în fenomen, iar noi, candidaţii, am fi avut timp suficient să-i contestăm pe cei pe care nu consideram că au ce căuta acolo. Delegatul de la FRF, în loc să impună soluţionarea contestaţiei mele, m-a luat deoparte şi mi-a cerut să o las mai moale, că e mai bine aşa, că una, că alta. Eu mă voi adresa Federaţiei Române de Fotbal cu un memoriu şi, probabil, în paralel, pe cale civilă, justiţiei“ – a spus drăgăşeneanul Sandu Şocu.

Leave a Response