Pintilie cere FRF-ului să-i interzică lui Lovin să candideze la şefia AJF!

luni, 20 februarie 2006

Atac la baionetă

 

Pintilie cere FRF-ului să-i interzică lui Lovin să candideze la şefia AJF!

 

gestul „talibanului“ vine la puţin timp după ce el şi ceilalţi din Biroul Executiv al AJF i-au acceptat candidatura fără rezerve

  Lupta pentru alegerea preşedintelui AJF Vâlcea s-a desfăşurat fără prea mult senzaţional. Mitică Cumpănaşu a preferat să accepte rolul de perdant din start, însă vrea să-şi vândă scump pielea şi să lase impresia că poate influenţa scorul final al scrutinului. Nae Chiriţă din Horezu susţine fără rezerve că în turul doi al alegerilor se va afla el cu Dumitru Lovin. Tot pe Lovin îl vede şi Sergiu Zbârnea ca finalist, dar până atunci profesorul se războieşte cu Mihai Persu, arătând o „alianţă contra naturii“ între fostul şef al AJF şi şeful de la agricultură, adică acum, după ani, „călăul“ îşi iubeşte „victima“ şi o susţine în această luptă pentru şefia fotbalului vâlcean.

Poate că cel mai nonconformist dintre toţi a fost Sandu Şocu. De ce a candidat? Pentru că e cel mai bun, probabil, şi a vrut să demonstreze tuturor că valoarea nu contează, ci relaţiile, prieteniile, politica şi interesele de grup. Chiar dacă ar fi să aibă cel mai bun program electoral sau să ofere cele mai multe avantaje echipelor, tot nu ar fi ales. De ce? Pentru că delegaţii echipelor nu văd interesul fotbalului judeţean, ci interese personale.

Dintre toţi candidaţii, Mihai Persu este cel mai atacat, iar singurul care-l menajează este Jackye Pintilie, vicepreşedintele care critica pe toată lumea. Nu însă şi pe Mihai Persu! Iar ca să-şi facă jocul până la capăt, acest vice-candidat Pintilie îşi dă în petic şi, potrivit unui important cotidian vâlcean, face reclamaţie la Federaţia Română de Fotbal unde se plânge că Biroul Executiv al AJF, din care face parte şi el, i-a aprobat candidatura lui Dumitru Lovin fără ca „agricultorul“ să îndeplinească toate condiţiile cerute de statut.

Gestul lui Pintilie este cu atât mai curios cu cât el susţinuse la un moment dat că nu trebuie să existe restricţii cu privire la candidaturi, iar în urmă cu cinci ani, când Gheorghe Constantin îndeplinea o singură condiţie, doar aceea de a avea cetăţenia română, Jackye Pintilie a tăcut mâlc şi, de dragul schimbării lui Zbârnea n-a mişcat în front. Acum „talibanul“ sare la gâtul lui Dumitru Lovin dintr-un singur motiv: eliminându-l pe acesta din cursa pentru şefia AJF Vâlcea ar avea o şansă mai mare să intre în turul 2 cu Mihai Persu, împotriva căruia are deja totul pregătit să-l facă arşice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe