|duminică, iulie 12, 2020
  • Follow Us!

încăpăţânatul 

Încăpăţânatul

Am auzit şi eu destule poveşti cu pescari şi vânători. Cu peşti uriaşi şi cu vânat de calibru şi în cantităţi enorme. Şi i-am crezut pe toţi vânătorii şi pescarii, oameni isteţi şi deştepţi la minte, chiar dacă faptele nu-i recomandau. Dar ca Iulică Brănosu n-am avut ştire să fie. Acesta, pescar vechi, cu ani în cârcă, destui cât să-l facă înţelept, cu drumuri la activ pe Olt în sus şi în jos, prin bălţile din jur, într-o iarnă, şi-a pus în gând să bată şi recordul. Şi-a luat scăunelul şi instrumentele, s-a îmbrăcat bine şi cât ai zice peşte a ajuns la gară. S-a suit în tren şi tronca-tronca, acesta l-a dus, nu glumă. Căci din cauza căldurii din vagon (uite, domnilor că mai sunt şi trenuri încălzite!) a adormit şi s-a trezit tocmai la Braşov. "Ptiu, drace! Ce-am făcut?" Şi-a zis nea Iulică Brănosu şi s-a scuipat în sân. Dar degeaba, că tot la Braşov ajunsese. Ce să facă el acum? "Să iau trenul înapoi… Da’ ce, sunt prost? Să râdă Braga şi Armenescu de mine, ori acela de la Radio – Cornea, sau cum naiba îl cheamă? Nu, nene, găsesc eu ceva pe aici!"
Şi luându-şi raniţa cu undiţele şi scăunelul în ea, aprinzându-şi şi o ţigară, o luă hârş-târş la deal. Şi căută o gheaţă, că baltă n-avea cum să-i zică tocmai în miezul iernii. Şi hârş-târş, după vreo trei ore de umblat, tocmai când se crăcăna de ziuă, văzu în depărtare gheaţă.
"O, ce noroc pe mine, Doamne! Ce mă bucur că mi-ai fost de ajutor! Uite gheaţă, dar uite-mă şi pe mine!"
Şi nea Iulică Brănosu cel încăpăţânat o luă ţintă spre ea. Nu-l interesa nimic. Vroia o copcă şi atât. Nu se întrebă nici de ce gheaţa asta este îngrădită cu plăci de ciment, nu cu sârmă ori cu lanteţi din lemn, nici că este prea iluminată, că are porţi cu lanţ prins cu lacăte şi mai ales de ce este în oraş.
El nu vroia decât o copcă şi atât. Sări poarta fără să fie observat, se instală undeva în dreapta gheţei, nici spre centru nici la margine şi dăi cu toporul. Harşt! Harşt! "Măi, a dracului gheaţă, da’ groasă mai e!" Harş! Harşt! În fine, după o oră de muncă îşi lansă firul în copcă şi se puse pe aşteptat. Nici nu sesiză că se făcuse ora douazeci! El aştepta semnalul fie şi al unui oblete, că de peştele cel mare se cam lămurise el. Deodată se trezi lângă el cu un bărbat "pus pe harţă", gândi el, după ce acesta îl luă la întrebări.
– Ce faci, mă aici?
– Ia, taică, şi eu la copcă!
– Du-te mă, nene, acasă, că aici nu-i nici un peşte! Pierzi timpul de pomană! "Ete, al dracului, acesta vrea să-mi ia locul!"
– Nu, taică, mai stau! Bărbatul râse pe sub mustaţa-i stufoasă şi plecă. Dar peste alte două ore reveni şi-l luă iar la rost.
– N-auzi, măi, nene, că aici nu este peşte?
– Ce vorbeşti, dumneata! Vrei să-mi iei locul?
– Nu, mă, nene, că aici nu este peşte!
– Dar de unde şti, dumneata, de eşti aşa sigur?
– Păi, cum să nu ştiu, mă, nene, dacă eu sunt paznicul acestui patinoar?

– Cum ai zis? Patinoar? Ptiu; Bată-te dracu, să te bată, Iulică! Da’ prost mai eşti! Şi, râzând, mai mult, plătind şi o amendă zdravănă, ca să nu-l ducă la poliţie că a spart gheaţa patinoarului, , nea Iulică Brănosu plecă spre gară!…
                                                                                                       George Achim.

Leave a Response