|joi, septembrie 24, 2020
  • Follow Us!

încălcare de proprietate în Vlădeşti în numele civilizaţiei 

O firmă de construcţii a început să sape fără aprobare prin curţile oamenilor

Încălcare de proprietate în Vlădeşti în numele civilizaţiei

Proiectele finanţate din fonduri europene sunt bune atâta timp cât sunt aplicate corect. Însă când regulile sunt încălcate, dezastrul este la el acasă. Aşa s-a întâmplat şi în comuna Vlădeşti. Recent, localitatea a obţinut, pe baza unui proiect realizat de o firmă bucureşteană şi finanţat din fonduri SAPARD, aprobarea construirii unei alimentări cu apă. Toate bune şi frumoase, până când muncitorii firmei de construcţii Mivan Kier s-au apucat să sape prin curţile oamenilor, pentru a îngropa conductele. Şi asta, fără a fi întocmită vreo documentaţie legală. Prefectul Anuţa Handolescu spune că din planurile firmei bucureştene nu prea se înţelege traseul pe care-l va urma conducta de alimentare cu apă. Totuşi, la o analiză mai atentă, se poate observa că această conductă ar urma să fie amplasată de-a lungul canalului marginal de pe DN64 Rm. Vâlcea – Băile Olăneşti. Cu toate acestea, recent, prefectul de Vâlcea a primit două reclamaţii din partea cetăţenilor din Vlădeşti, prin care se sesizează faptul că în curţile lor au sosit persoane necunoscute care s-au recomandat ca muncitori ai firmei de construcţii care s-a angajat să execute lucrarea. Muncitorii, plini de chef de muncă, erau gata să se apuce de săpat în curţile oamenilor, pentru a executa traseul viitoarei conducte. Totul, fără nici o documentaţie aprobată în cadrul Consiliului Local, fără dezbatere publică (deşi conducerea Primăriei Vlădeşti spune că cetăţenii au fost consultaţi cu privire la această investiţie).

 

Cetăţenilor prin curţile cărora ar urma să treacă alimentarea cu apă, li s-a cerut, de către primărie, să dea declaraţii pe propria răspundere că nu au pretenţia de a fi despăgubiţi pentru conductele care le traversează curţile.

 

 

 

„Ceea ce nu ştiu oamenii este că nu vor mai avea voie să construiască pe acel teren aşa cum vor, întrucât există o zonă de protecţie de 3 metri faţă de conductă. La orice oră, operatorul poate intra în curţile oamenilor, pentru a corecta eventualele avarii ale conductei. Un asemenea tip de investiţie scade foarte mult valoarea terenului. Inexistenţa unui act autentic la notariat prin care cetăţeanul îşi dă acordul, duce la fragilitatea legalităţii investiţiei. Oricând, declaraţia pe propria răspundere poate fi atacată de un eventual cumpărător, care cunoaşte legea. Oricum, au intrat şi în curţile unor cetăţeni străini, care nici măcar nu se află în ţară. Am înţeles că firma a refuzat traseul iniţial, pentru că ar fi trebuit să plătească o redevenţă anuală Drumurilor Naţionale”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă prefectul Anuţa Handolescu. Şeful judeţului spune că principalul vinovat pentru încălcare legii este constructorul, însă o mare parte din responsabilitate aparţine primăriei. Deocamdată, în Vlădeşti are loc un control al IGSIC, pentru verificarea situaţiei. Un caz similar s-a petrecut în comuna Lăpuşata, când în 2003 firma care trebuia să execute o lucrare de alimentare cu apă, a îngropat conducta la 30 cm, nu la 90 cm, cum se prevedea în proiect. În acea speţă, lucrările au fost sistate.

 

• Octavian HERŢA

 

Leave a Response