Hora unirii cu vin fiert pentru vâlceni

miercuri, 25 ianuarie 2006

    Hora unirii cu vin fiert pentru vâlceni
 
Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu i-a „convocat” pe vâlceni să ia parte împreună cu oficialităţile la un joc în ger. Hora Unirii a fost sărbătorită la Vâlcea cu un dans în frig, dar cei  care au avut curajul să participe la el au fost încălziţi apoi cu un vin fiert. Printre acţiunile de sărbătorire a zilei de 24 Ianuarie 1859, când s-au unit cele două principate române, Moldova şi Muntenia sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza a fost sărbătorit în faţa Prefecturii Vâlcea de la ora 10.00, cu participarea fanfarei Garnizoanei Râmnicu Vâlcea. Şi jandarmii vâlceni au sărbătorit evenimentul de la ora 11.00, când s-a desfăşurat la sediul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea simpozionul “Hai să dăm mână cu mână”, organizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”. Pe aceeaşi temă s-a desfăşurat începând cu ora 14.00, în Sala de consiliu a Primăriei Râmnicului dezbaterea ştiinţifică “Mărturii despre Unirea Principatelor - 1859”, organizată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. A urmat un moment artistic prezentat de actori ai Teatrului Municipal ARIEL Râmnicu Vâlcea şi un spectacol folcloric oferit de “Rapsodia vâlceană”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe