|vineri, septembrie 18, 2020
  • Follow Us!

Dintr-o icoană din Biserica Ursăreşti – Vâlcea curge mir 

Minune sau iluzie
 
Dintr-o icoană din Biserica Ursăreşti – Vâlcea curge mir
 

La biserica din satul Ursăreşti, comuna Păuşeşti-Otăsău, judeţul Vâlcea, din Icoana Împărătească a Mântuitorului, amplasată pe catapeteasmă, se scurge o substanţă despre care atât  credincioşii cât şi preotul lăcaşului de cult nu ştiu ce să creadă. Icoana este din lemn şi este considerată una dintre cele mai vechi din zona Otăsăului. Există voci printre enoriaşi care cred că substanţa care curge din icoană este un semn că locuitorii trebuie să se întoarcă la credinţă, biserica fiind vizitată de puţini credincioşi în zilele sărbătorilor legale.

 
Biserica din satul Ursăreşti, poartă hramul “Sf. Voievozi Mihail şi Gavril”. Construcţia sa a început în anul 1854 şi a fost finalizată cinci ani mai târziu. Lăcaşul este o copie la scară redusă a însăşi Episcopiei Râmnicului, meşterii care au construit şi Episcopia dar şi biserica din Ursăreşti fiind aceeaşi. Înaintea de ridicarea actualului lăcaş, pe la 1805 aici a fost o bisericuţă din lemn pe care locuitorii din zonă au donată celor din localitatea Ocnele Mari. “Iniţial, destinaţia acestei biserici a fost de mânăstire, aici fiind «Mânăstirea de la Păuşeşti». Icoanele care sunt în această biserică sunt cele mai vechi din zona Otăsăului”, spune preotul paroh Sorin Cherete, omul care slujeşte cu mult har în frumosul lăcaş al Domnului din Ursăreşti. Biserica “Sf. Voievozi Mihail şi Gavril”  este construită la câteva sute de metri de centrul comunei Păuşeşti-Otăsău. Drumurile sunt troienite de zăpadă, iar pentru a ajunge cu maşina trebuie să fi un as al volanului şi să te mai ajute cineva, care să împingă maşina care patinează pe şleaurile formate de gheaţă. Când am ajuns la biserica din Ursăreşti, pe un ger de crapă pietrele, preotul Sorin Cherete era singur în lăcaş şi trebăluia prin jur. Ne pofteşte înăuntru şi ne arată construcţia frumoasă şi curată, primul nostru gând fiind acela că am nimerit în parohia unui preot cu mare iubire faţă de credincioşi dar şi că avem în faţă un bun gospodar. “În anul 2001 an renovat şi resfinţit biserica, în prezenţa P.S. Episcop Gherasim. Păcat că oamenii nu prea vin la biserică, pentru că în zilele de sărbătoare cei mai mulţi dintre ei merg la târgul de la Pietrari”, spune preotul dezamăgit de situaţia creată. Preotul Sorin Cherete intuieşte pentru ce am venit, aşa că ia o lumânare, o aprinde şi luminează icoana amplasată pe catapeteasma bisericii. “Fenomenul l-am observat în vara trecută. De atunci am şters de vreo două-trei ori această substanţă, dar a apărut la loc, inclusiv acum pe timp de iarnă. Priviţi, că se vede! Nu putem să ne pronunţăm sub nici o formă asupra provenienţei mirului, sau a substanţei care smârceşte (curge, n.r.), dar având în vedere că în Biserica Ortodoxă sunt acceptate minunile, putem zice să aceasta poate fi o minune. Sătenii cunosc şi ei acest fenomen. Eu zic că putem face expertize să vedem ce conţine această substanţă”, a spus preotul Sorin Cherete. Unul dintre credincioşi, educatoarea Maria Toabeş, educatoare are şi o explicaţie faţă de acest fenomen: “Icoana este foarte veche, iar lemnul este destul de uscat. Mirul care se scurge este un semn că oamenii trebuie să se întoarcă la credinţă. Noi îi educăm pe copii în şcoli să se apropie de credinţă, dar este un lucru foarte trist că în biserică intră puţină lume, iar cei mai mulţi dintre ei sunt intelectualii satului”, a spus cu fermitate femeia. Îndepărtarea de fenomenul credinţei poate avea şi o altă explicaţie. Oamenii sunt destul de săraci, populaţia este una îmbătrânită, iar tinerii sunt din ce în ce mai puţini. Aşa se face în că anul 2005 nu a avut loc nici o cununie la biserica din Ursăreşti şi se nasc foarte puţini copii. “Dacă s-ar face pomeni în fiecare duminică, oamenii ar veni la biserică. Biserica Ordodoxă pune accent pe sacralitate, pe când Biserica catolică pune accent pe latura socială. Şi noi trebuie să ne întoarcem cu faţa către oameni, către nevoile lor. Chiar am făcut demersuri să ne fie restituită fosta casă parohială, iar acolo vrem să putem da de mânare la oamenii săraci, care apoi să vină la slujbă. Timpul va demonstra dacă ceea ce se întâmplă cu Icoana Împărătească dacă este sau nu o minune”, spune preotul Sorin Cherete.
 
• Cazul icoanei va fii discutat de Sfântul Sinod
 
Vicarul Episcopiei Râmnicului, Emilian Groşenoiu, susţine că problema declarării unui miracol în ceea ce priveşte “Icoana care plânge” din Păuşeşti Otăsău nu poate fi stabilită decât de Sfântul Sinod al BOR, fenomenul urmând a le fi adus la cunoştinţa membrilor forului teologic cât mai curând. “Am aflat şi noi de fenomenul de la Păuşeşti Otăsău. L-am chemat pe preot pentru a vedea despre ce este vorba, dar problema declarării unui miracol rămâne la latitudinea Sfântului Sinod, acesta fiind singurul for care poate stabil săvârşirea unui miracol. Acum , pentru mine, orice icoană este făcătoare de minuni atâta timp cât reprezintă imaginea lui Dumnezeu, a Fiului, a Maicii Domnului sau a sfinţilor”, consideră preotul Groşenoiu. În Vâlcea, la această oră, o singură icoană poartă distincţia de icoană făcătoare de minuni, aceasta aflându-se la Mănăstirea dintr-un lemn, situată la maxim 10 kilometri de Păuşeşti Otăsău.    Cosmin RADU

Leave a Response